Atac hibrid al OGC-lor rusești asupra autorilor și interpreților din Republica Moldova

18 Apr. 2022, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Apr. 2022, 14:21 // Actual //  bani.md

Atacurile hibride ale Organizațiilor de Gestiune Colectivă din Federația Rusă (Российское Авторское Общество (RAO), Всероссийская Организация Интеллектуальной Собственности (VOIS) și Российский Союз Правообладателей (RUR)) au ajuns și în domeniul Drepturilor de Autor și Conexe din Republica Moldova.

Mai multe țări sunt supuse unei capturări prin fentarea legislației și a unor înțelegeri pe sub masă cu suportul agresiv al factorului politic. După ce au atacat prin metode raider domeniile drepturilor de autor și conexe din Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan, RAO i s-a creat impresia că ar putea distruge în scop de acaparare și sistemul drepturilor de autor din Republica Moldova.

Astfel, la începutul lunii noiembrie 2021, un grup de oameni anonimi pentru domeniul drepturilor de autor și conexe anunță despre lansarea a Moldavian Rightsholders Association, prescurtat MORA. Acest anunț vine după vizita în Republica Moldova, în luna octombrie 2021, a reprezentanților de la RAO și VOIS. După câteva zile de întrevederi și acțiuni, pe 22 octombrie 2021, Agenția Servicii Publice înregistrează Asociația Titularilor de Drepturi de Autor din Moldova ”MORA”.

Asociația „de autori” MORA este fondată de 6 cetățeni ai Republicii Moldova: Gherman Stela (Președintă), Codreanu Dumitru (Cenzor) și Jora Vadim, Țurcan Valentin, Chiroșca Nicolae și Pădure Constantin (membri ai Consiliului de Administrare al autorilor). De menționat, că pe lângă variabila profesională – de la proprietar de restaurant, constructori și până la șomeri, niciunul din aceste 6 persoane nu este autor sau interpret și nu a avut niciodată nicio legătură de ordin profesional cu domeniul drepturilor de autor și conexe.

Chiar dacă MORA nu dispunea de niciun membru – autor, producător sau interpret (potrivit informației de pe pagina web a MORA și lipsa informației pe pagina web a AGEPI confirmă acest fapt), pe data de 24 decembrie 2021, reprezentanții MORA depun la AGEPI cererea de avizare în calitate de Organizație de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor și Conexe autorizată.

La 20 ianuarie 2022, AGEPI examinează cererea MORA și constată necorespunderea totală a dosarului depus la criteriile și cerințele reglementate de legislație, Decizia nr. 44/105 din 20.01.2022 fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 27-33 din 28.01.2022 (https://agepi.gov.md/sites/default/files/comisia_ogc/Nr_44-105_din_20.01.2022.pdf).

Chiar dacă nu au fost avizați de AGEPI în calitate de OGC autorizat, RAO nu renunță și MORA transmite în adresa Președinției și Guvernului Republicii Moldova plângeri lacrimogene că li se încalcă drepturile și dorința de a reprezenta autorii și interpreții din Federația Rusă. În paralel, RAO face eforturi și cu încălcarea Statutului include ilegal MORA în calitate de membru al Confederației Eurasiatice a Asociațiilor Deținătorilor de Drepturi (EAKOП) – o organizație creată de RAO, VOIS și RUR pentru a domina sau cel puțin pentru a perturba activitatea organizațiilor deținătorilor de drepturi de autor și conexe din țările post sovietice.

Pentru că toate aceste acțiuni nu au dat rezultate și de fapt nu aveau nicio șansă de soluționare, RAO întreprinde următoarea acțiune – îl influențează într-un mod încă necunoscut pe dl Eugen Doga să participe pe 10 aprilie 2022 la ședința adunării generale MORA și să devină membru al Consiliului MORA, sperând sau contând pe faptul că dl Doga va promova interesele RAO în Republica Moldova. De menționat, că dl Eugen Doga în ultimii 15 ani a gestionat drepturile sale de autor în mod personal, retrăgând drepturile de gestiune colectivă de la toate OGC-le din Republica Moldova. Rămâne să aflăm dacă participarea dlui Eugen Doga în MORA este o acțiune conștientă sau a fost influențat, fie indus în eroare în mod fraudulos.

Care este miza?!

Urmând practica din Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan, scopul RАО este de a extrage din Republica Moldova, prin intermediul MORA, a sumelor de bani care reprezintă remunerațiile de autor pentru muzică sau alte opere cu origine din Rusia. La prima vedere, pentru o persoană neinițiată în domeniu, totul pare a fi logic (dacă MORA ar deține aviz). Însă în realitate, legile naționale și reglementările internaționale impun OGC-urile naționale avizate la moment să semneze contracte de colaborare internaționale cu organizații similare, pentru asigurarea reprezentării și protejării titularilor de drepturi pe teritoriul respectiv. Încălcând legislația și toate normele naționale și internaționale din domeniu, prin crearea unor OGC-uri căpușă ale RAO în Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan, RAO își asigură un sistem de extragere directă a remunerațiilor din aceste țări, ocolind OGC-le naționale avizate pentru a se eschiva de la achitarea remunerației de autor titularilor din aceste state.

Totodată, prin crearea OGC-căpușă în afara Rusiei, sumele de bani – retribuțiile pentru autorii și interpreții naționali din Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan sunt transferate anume către aceste OGC-căpușă, adică din buzunarul drept în buzunarul stâng al RAO și VOIS.

Prin această schemă, sunt prejudiciați autorii și interpreții din aceste state. De menționat că niciodată autorii și interpreții din Moldova nu au încasat nicio retribuție de la RAO și VOIS, în timp ce OGC-le naționale avizate au achitat toată remunerația cuvenită titularilor de drepturi din Rusia.

În același timp, mecanismul pus în aplicare de RAO este impunerea pe piețele naționale a soft-ului specializat de monitorizare al RAO – Fonmix, prin intermediul căruia chipurile s-ar face monitorizarea difuzării publice și respectiv a valorificării operelor interpreților și autorilor din Rusia. Partea interesantă este că baza de date a monitorizărilor Fonmix se păstrează exclusiv pe serverele din Moscova, iar retribuțiile se calculează în baza rapoartelor furnizate anume de funcționarii RAO. Astfel, OGC-le din țările atacate au acuzat RAO de fals în raportarea pentru anul 2021, conform cărora, anul trecut cota valorificării publice a muzicii rusești ajungea până la 50% în aceste țări, deși în anii precedenți nu ajungea nici la 10% în realitate.

Schema descrisă mai sus a fost oprită în Georgia, Autoritatea națională de profil refuzând avizarea Asociaţiei GERA – Georgian Rightsholders Association. Curios este că pentru a nu se complica, RAO își denumește filialele ilegale în aceiași logică: țara + Rightsholders Association:

GEorgian Rightholders Association – GERA,

MOldavian Rightholders Association – MORA.

RAO, VOIS și RUR, prin fondarea MORA, în mod demonstrativ și direct creează situații provocatoare la adresa statului Republica Moldova.

Riscuri pentru autorii și interpreții din Moldova!

Din Decizia publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 27-33 din 28.01.2022, este cert că AGEPI a sesizat riscurile și pericolele pentru titularii de drepturi din Republica Moldova și bazându-se pe legislația națională în vigoare a adoptat unica decizie posibilă – corectă și legală. Totodată, RAO și VOIS, prin intermediul OGC-lui lor căpușă intenționează adresarea repetată la AGEPI pentru avizare.

În același timp, autorii și interpreții autohtoni și-au exprimat speranța și încrederea că AGEPI va sta ferm la straja drepturilor și intereselor naționale și nu va admite realizarea acestui atac raider pentru acapararea domeniului dreptului de autor și a drepturilor conexe din Republica Moldova. Totodată, la cea mai apropiată Adunare, autorii, interpreții și alți titulari de drepturi autohtoni vor pune în discuție subiectul respectiv pentru clarificarea acestor tentative, iar în caz de necesitate vor reacționa corespunzător, prin adresare către organele responsabile de securitatea statului – SIS, MAI, Procuratura Generală, Comisia Parlamentară pentru Securitate și chiar către Consiliul Suprem de Securitate, având în vedere că această schemă infracțională este un pericol pentru securitatea națională.

Vom urmări evoluția evenimentelor, inclusiv care vor fi acțiunile ulterioare ale AGEPI și altor instituții de stat pe acest subiect și vom informa opinia publică.

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.