Banii europeni nu vin la kilogram de populație! Buzu: 800.000 de locuitori nu garantează niciun euro în plus

21 Oct. 2026, 10:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 10:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Împărțirea Republicii Moldova în trei regiuni administrative nu înseamnă automat mai mulți sau mai puțini bani europeni. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, respinge criticile potrivit cărora reforma administrativ-teritorială ar putea limita accesul țării la fondurile Uniunii Europene, întrucât regiunile propuse nu ar atinge pragul de 800.000 de locuitori asociat nivelului statistic NUTS 2.

Oficialul susține că discuțiile din spațiul public pornesc de la o înțelegere superficială a modului în care funcționează politica europeană de coeziune și mecanismele de finanțare a dezvoltării regionale.

„Faptul că tu decizi că o regiune se va încadra în acel NUTS 2, va avea 800 plus, nu înseamnă automat că vei primi bani sau nu înseamnă că automat vei primi mai mulți bani”, a declarat Buzu.

Potrivit secretarului general al Guvernului, adevărata provocare pentru Republica Moldova nu este doar trasarea unor noi hotare administrative, ci capacitatea instituțiilor de a transforma fondurile disponibile în proiecte concrete de infrastructură și dezvoltare.

„Cel mai important contează capacitatea administrativă, portofoliul de proiecte, cât de rapid noi putem să maturizăm proiectul, să avem documentații tehnice, să avem echipe capabile să implementeze și să administreze procesul extrem de complicat, cu bani serioși”, a explicat oficialul.

În opinia sa, o regiune cu o populație mai mare nu devine automat beneficiara unor alocări financiare superioare. Fără proiecte pregătite, documentație tehnică și echipe capabile să gestioneze investiții complexe, simpla încadrare într-o categorie statistică europeană nu rezolvă problema absorbției fondurilor.

Declarațiile vin în contextul controverselor provocate de intenția autorităților de a reorganiza administrativ Republica Moldova, prin reducerea celor 32 de raioane și constituirea a trei regiuni. Una dintre criticile formulate în spațiul public vizează dimensiunea demografică a viitoarelor unități administrative și compatibilitatea acestora cu sistemul european NUTS.

Potrivit clasificării europene, nivelul NUTS 2 este asociat, în mod obișnuit, regiunilor cu populații cuprinse între 800.000 și 3 milioane de locuitori. Totuși, acest interval reprezintă un criteriu statistic de referință, nu o condiție care garantează automat accesul la finanțare. Sistemul permite și excepții, în anumite circumstanțe.

În plus, clasificarea statistică NUTS și organizarea administrativ-teritorială nu sunt neapărat identice, iar accesul la fondurile europene depinde de regulile programelor de finanțare, de eligibilitatea beneficiarilor și de capacitatea de implementare.

 

21 Oct. 2026, 09:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 09:56 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursele de criptomonede MEXC și Bitget au anunțat restricții pentru utilizatorii din Rusia și Belarus, iar clienții afectați trebuie să-și închidă tranzacțiile și să-și retragă activele. Deciziile vin în contextul înăspririi regulilor pentru piața criptomonedelor din Rusia, unde tranzacțiile directe între persoane fizice vor fi interzise din 1 iulie 2027. 

MEXC a explicat că încetarea serviciilor este legată de respectarea cerințelor de reglementare. Clienții afectați vor primi notificări individuale, în care vor fi precizate termenele pentru retragerea criptomonedelor și închiderea tranzacțiilor.

Compania susține că activele utilizatorilor sunt în siguranță. Cei care nu au primit notificări pot continua, deocamdată, să folosească platforma în condițiile regulamentului MEXC.

Bitget a inclus Rusia și Belarus pe lista țărilor ai căror rezidenți nu pot beneficia de serviciile sale. Pe această listă se află și Kazahstanul. Condițiile de utilizare au fost actualizate la 16 octombrie.  Potrivit notificărilor citate de Interfax, clienții vizați au avut termen până la 21 octombrie, ora 10:00 a Moscovei, să-și închidă tranzacțiile și să-și retragă activele. Platforma a avertizat că tranzacțiile rămase deschise vor fi închise automat, iar accesul la conturi va fi restricționat.

Din 1 iulie 2027, persoanele fizice din Rusia vor putea cumpăra și vinde criptomonede doar prin intermediari autorizați. Investitorii obișnuiți vor avea o limită de 300 000 de ruble anual printr-un intermediar, după susținerea unui test. Plățile cu criptomonede rămân interzise în țară, dar sunt permise în comerțul extern.