Bolea dă de pământ cu declarațiile lui Slusari: Importurile cerealelor ucrainene sunt nesemnificative

26 Mai 2023, 07:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mai 2023, 07:14 // Actual //  bani.md

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea susține că importul cerealelor ucrainene în Republica Moldova este nesemnificativ. „De la începutul anului până pe 8 mai în Republica Moldova au fost importate din Ucraina 177 tone de grâu, adică 7,5 tiruri de grâu”.

„Au fost importate, de asemenea, alte câteva mii de tone de porumb și 4 000 tone de floarea soarelui. Volumele sunt nesemnificative. Trebuie, însă, să monitorizăm îndeaproape importurile, ca să nu fie blocate cerealele noastre, ca agricultorii noștri să aibă unde să își depoziteze cerealele. În funcție de interesul național, noi vom recurge la măsurile care se vor cere ca să protejăm agricultorii noștri”, a punctat Bolea, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova din data de 10 mai.

Fermierii moldoveni au cerut în repetate rânduri impunerea restricțiilor pentru cerealele ucrainene, deoarece acest lucru a dus la prăbușirea prețurilor și se află  în prag de faliment.

Alexandr Slusari, președintele Asociației Forța Fermierilor a amenințat cu proteste în data de 7 iunie

În data de 11 mai, Guvernul a anunțat răspicat că renunță la impunerea restricțiilor și că fluxul de cereale va fi monitorizat săptămânal. În cazul în care se vor înregistra volume mari vor fi luate măsurile necesare.

„Guvernul, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu reprezentanții asociațiilor producătorilor agricoli, va monitoriza odată la două zile, informațiile despre cantitatea de cereale importate din Ucraina. În cazul înregistrării unui flux masiv de cereale, în măsura în care acestea nu vor mai putea fi stocate în depozitele din țară, Executivul va interveni pentru gestionarea situației în interesul producătorilor locali”, se arată în informația Guvernului după ce a renunțat la impunerea restricțiilor cerealelor ucrainene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.