Construim Încredere cere explicații Procuraturii Generale și Poliției de Frontieră după incidentele de pe Nistru

20 Oct. 2026, 11:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Oct. 2026, 11:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Mișcarea Civică „Construim Încredere” a transmis cereri oficiale de acces la informație Procuraturii Generale și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Mișcarea solicită clarificări privind predarea către Ucraina a doi grăniceri ucraineni reținuți pe teritoriul Republicii Moldova.

Incidentul s-a produs pe 15 octombrie, pe Nistru, lângă satul Holoșnița din raionul Soroca. Doi grăniceri ucraineni înarmați au traversat frontiera cu o barcă cu motor, urmărind un cetățean ucrainean care încerca să ajungă înot pe malul moldovenesc. Potrivit martorilor, bărbatul a fost lovit în apă. A fost salvat de doi localnici, internat cu comoție cerebrală și a solicitat azil în Republica Moldova. Grănicerii au fost reținuți, iar procuratura a pornit urmărirea penală doar pentru trecerea ilegală a frontierei. Fără vreo măsură preventivă, cei doi au fost predați Ucrainei pe 18 octombrie, în baza acordului bilateral de readmisie.

În analiza juridică realizată, Mișcarea arată mai multe probleme:

• faptele au fost comise pe teritoriul Republicii Moldova, iar jurisdicția penală aparține statului nostru;
• acordul de readmisie este un instrument de migrație, nu de cooperare penală. Nu închide dosarul, dar face practic imposibilă tragerea la răspundere, deoarece Ucraina nu își extrădează cetățenii;
• din informațiile publice, agresiunea asupra victimei nu face obiectul urmăririi penale, deși Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă statul să o investigheze efectiv.

Mișcarea mai atrage atenția că, pe 17 octombrie, a avut loc o nouă trecere neautorizată a frontierei de către grăniceri ucraineni. Poliția de Frontieră a comunicat despre acest caz abia pe 19 octombrie, după ce informația a apărut în presă, pe surse.

„Oameni înarmați ai unui alt stat au intrat pe teritoriul nostru de două ori în trei zile. Despre primul caz am aflat că a fost rezolvat printr-o procedură administrativă, iar despre al doilea, din surse. Cum putem vorbi despre încredere când nu există nici transparență, nici responsabilitate? Susținem Ucraina fără rezerve, dar un parteneriat adevărat înseamnă reguli respectate de ambele părți, nu renunțarea tăcută la propria jurisdicție”, a declarat Olesea Stamate, fondatoarea Mișcării Civice „Construim Încredere”.

Prin cererile transmise, Mișcarea solicită autorităților să comunice:

• ce calificări juridice sunt reținute și dacă se investighează violența exercitată asupra victimei;
• cine a decis predarea grănicerilor, când și pe ce temei;
• dacă procurorul care conduce urmărirea penală a fost de acord cu predarea;
• ce acțiuni procesuale au fost efectuate înainte de predare și de ce nu au fost aplicate măsuri preventive;
• dacă victima a fost recunoscută parte vătămată;
• ce cereri de asistență juridică au fost transmise Ucrainei;
• dacă Republica Moldova a reacționat oficial față de încălcarea frontierei;
• câte astfel de pătrunderi au fost înregistrate din 2022 încoace.

Mișcarea Civică „Construim Încredere” va face publice răspunsurile autorităților sau lipsa acestora.

20 Oct. 2026, 10:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Oct. 2026, 10:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproximativ 670 de mii de familii ar urma să primească compensații la energie în acest sezon rece, cu circa 50 de mii mai multe decât anul trecut. Estimarea a fost prezentată de premierul Vasile Tofan la Exclusiv TV, care a anunțat însă verificări mai stricte ale situației financiare a solicitanților.

„Mai multe familii decât anul trecut vor fi acoperite de compensații. Potrivit calculelor preliminare, vor fi aproximativ 670 de mii de familii, cu 50 de mii mai multe decât anul trecut, dar aceste calcule încă se fac. Ceea ce va deveni mai strict, și vreau să vorbesc foarte deschis despre asta, este că trebuie să ne asigurăm că aceste compensații ajung într-adevăr la cei mai vulnerabili”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația materială reală a unei familii. El susține că există persoane care figurează în acte fără venituri sau cu încasări mici, dar câștigă bani din alte surse.

Pentru a identifica asemenea situații, autoritățile vor lua în calcul și indicatori indirecți ai bunăstării. Premierul a menționat deținerea unei mașini noi, dividendele încasate, depozitele bancare mari, valoarea locuinței și consumul ridicat de gaze naturale.

„O persoană are o mașină nouă, iar noi avem acces la baza de date sau primește dividende mari: acestea nu apar ca salariu sau prestații sociale, dar persoana încasează venituri importante din dividende. Are depozite mari în bănci, consumă foarte mulți metri cubi de gaze pentru casă ori deține o locuință mare, foarte scumpă. Acești indicatori indirecți ne ajută să stabilim cui să direcționăm resursele limitate pe care le avem”, a explicat Tofan.

Premierul nu a precizat pragurile privind valoarea mașinilor, locuințelor, depozitelor sau consumului de gaze care vor influența acordarea compensațiilor.

Autoritățile au anunțat anterior că depunerea cererilor pentru sezonul rece 2026–2027 va începe în noiembrie.