Cumperi plăcinte cu brânză, dar nu conțin brânză! Cum sunt amăgiți cumpărătorii

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au verificat unitățile de producere a plăcintelor din țară. În rezultat s-a stabilit că o mare parte din agenți economici apelează la practici comerciale înșelătoare la etichetarea plăcintelor expuse spre comercializare. Astfel, aproximativ 80 % din produse denumite „Plăcinte cu brânză” nu conțin brânză proaspătă de vaci în calitate de umplutură.

Potrivit ANSA, plăcintele cu brânză conțin în amestec cu produse pe bază de grăsimi vegetale, care, fiind consumat în cantități excesive poate dăuna sănătății.

„În calitate de umplutură se utilizează un produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale compus din ulei de palmier hidrogenat, ulei de soia, ulei de floarea soarelui cu adaos de lapte degresat, care după consistență doar imită brânza proaspătă de vaci. În aceste cazuri, au fost prelevate probe atât de umplutură cât și de plăcinte expuse spre comercializare”, anunță ANSA.

Rezultatele de laborator arată că în unele cazuri, conținutul de acizi grași trans în umplutură este excesiv de ridicat, și anume 51g/100g de grăsime, cantitate ce depășește de peste 25 ori limita stabilită la nivel European (2g/100g de grăsime). În plăcinte cel mai înalt conținut de acizi grași trans constatat, constituie 23 g/100g de grăsime, care la fel depășește nivelul European de 2g/100g.

În acest context, au fost emise prescripții de modificare a etichetei produselor în conformitate cu legislația în vigoare, astfel încât consumatorii să nu fie înșelați când aleg să procure un produs alimentar. Agenții economici care nu vor respecta modificările vor fi sancționați.

Potrivit ANSA, este interzisă utilizarea denumirii Plăcintă cu „brânză” pentru produsele a căror umplutură nu conțin brânză de vaci, sau conțin un amestec de brânză de vaci cu produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale. De asemenea, agenții economici sunt obligați să indice lista tuturor produselor pe un afiş, anunţ sau în orice altă formă, fără riscul de confuzie pentru consumator.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Conținutul de acizi grași trans în produsele alimentare urmează în scurt timp să fie reglementată și în Republica Moldova. Astfel va permite inspectorilor ANSA să aplice măsurile restrictive de rigoare, care se pot solda chiar cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an, pentru agenții economici care vor continua să plaseze pe piață produse alimentare periculoase pentru sănătatea consumatorilor.

La rândul lor, consumatorii sunt îndemnați să citească cu atenție eticheta produselor expuse spre comercializare și să solicite de la comercianți informații detaliate cu privire la lista ingredientelor utilizate la fabricarea produselor, iar în cazul în care depistează produse alimentare cu abateri de la prevederile legislației în domeniul alimentar, să depună petiție la Agenție.

Consumul de alimente bogate în acizi grași trans prezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor. Conform studiilor efectuate de Organizația Mondială a Sănătății un aport mare de acizi grași trans crește în mod semnificativ riscul de boli cardiace, mai mult decât orice alt nutriment cu număr de calorii similar.

#placinte cu branza #cumparatori #etichete #agenti economici #inselatorie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.