Datoriile statului față de fermieri, transformate în obligațiuni de stat

16 Dec. 2025, 14:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Dec. 2025, 14:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile analizează posibilitatea convertirii datoriilor statului față de fermieri în obligațiuni de stat, care ar putea fi utilizate drept garanții pentru accesarea creditelor bancare. Propunerea a fost discutată în cadrul consultărilor pe marginea proiectului bugetului, în contextul acumulării restanțelor la plata subvențiilor în sectorul agricol.

Vitalie Obrijan, reprezentant al asociației Moldova Fruct, a sugerat emiterea unor obligațiuni de stat care să fie oferite agricultorilor în locul plăților restante. Potrivit acestuia, o astfel de soluție ar permite fermierilor să obțină finanțare de la bănci și ar impulsiona activitatea economică.

„Dacă există posibilitatea la nivel legislativ, să facem niște obligațiuni de stat care să le dăm agricultorilor în loc de acei bani. Cu acele obligațiuni ei vor merge la bancă, vor accesa credite, astfel economia o să înceapă să se miște și o să avem o creștere mai mare. Haideți să găsim o soluție și să închidem datoria față de agricultori pentru anul 2025, poate inclusiv o parte din 2026”, a declarat Vitalie Obrijan.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a confirmat că problema restanțelor nu poate fi rezolvată rapid, dar a subliniat necesitatea identificării unor soluții pe termen mediu, împreună cu reprezentanții sectorului agricol.

„Nu cred că avem soluții pe termen scurt să rezolvăm problema. Trebuie să ne așezăm împreună cu reprezentanții agriculturii și să discutăm pașii pe termen mediu, astfel încât să nu mai avem datorii pe lanț, de la stat până la alte sectoare ale economiei. Avem idei de instrumente financiare care să nu afecteze imediat deficitul bugetar, dar să ofere flexibilitate”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, Guvernul ia în calcul conversia datoriilor în instrumente financiare acceptate de bănci, care ar permite fermierilor să le utilizeze pentru finanțarea activităților curente și pentru finalizarea investițiilor începute.

Conform datelor oficiale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), restanțele statului față de fermieri au ajuns la 3,4 miliarde de lei, ceea ce amplifică presiunea asupra sectorului agricol și asupra bugetului public.

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.