Dezastru pe drumul de la Hâncești – Leova – Cantemir! Kilometri puțini, multe promisiuni și explicații

09 Feb. 2024, 11:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Feb. 2024, 11:18 // Actual //  bani.md

Segmentul de drum Hîncești-Leova-Cantemir ar urma să fie dat în exploatare în primăvara acestui an, în caz contrar contractul va fi reziliat, potrivit declarației ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu.

„Întregul segment de drum este împărțit în patru sectoare. Lucrările pentru sectorul unu și doi care vizează porțiunea de la Hîncești la Leova și de la Leova la Cantemir au fost contractate în anul 2020. Contractul și licitația au fost până a ajunge echipa noastră la guvernare. Din păcate compania selectată nu și-a onorat obligațiile. Am discutat cu ei în toamna anului trecut și le-am spus că dacă nu realizează lucrările conform planului vom rezilia contractul. Astfel, ultimul termen trebuie în care trebuie să-și realizeze angajamentele este primăvara acestui an. Dacă nu vom vedea  progres vom întreprinde toate acțiunile pentru rezilierea contractului”, a explicat Spînu.

În ceea ce privește celelalte două segmente de la Cantemir la Cahul și Giurgiulești, Spînu a precizat că: „bani sunt pentru segmentul de la Cantemir la Cahul. A fot finalizată proiectarea și în cursul acestui an vom lansa licitația. De la Cahul la Giurgiulești vom iniția proiectarea”.

Proiectul de construcție a drumului R34 (Hîncești-Leova-Cantemir) include: reconstrucția sistemului rutier existent, reabilitarea a 9 poduri și a 57 de podețe tubulare, amenajarea stațiilor de așteptare a transportului public și restabilirea iluminatului stradal în localități.

La ultima inspecție Administrația de Stat a Drumurilor spunea că progresul de reabilitare a drumului era de 36%.

Drumul este reabilitat de compania turcă OZKA. Valoarea totală a contractului este de peste 56 milioane de euro, bani acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Antreprenorul și-a asumat obligația să finalizeze integral lucrările la sfârșitul lunii februarie a anului 2023, însă lucrările se mișcă cu viteza malcului.

În 2015, a mai fost organizat un concurs pentru aceste segment de drum, la care și-au anunțat intenția de participare tocmai 44 de companii. În aprilie 2016 s-a anunțat că Serenissima Costruzioni S.P.A., în asociere cu PST Group din Italia, au câștigat contractul, oferind cel mai mic preț – circa 53 de milioane de euro.

Italienii, care mai câștigaseră și contractul de reabilitare a drumului Soroca-Arionești, nu au mai apucat să facă careva lucrări pentru că a intrat în insolvență.

Ozka Insaat este o companie de construcții care a fost fondată în 1998 și în prezent are 350 de angajați (2020). Acționarul principal este Naim Özkazanç, care este și președinte de onoare al companiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:12 // Actual //  Ursu Victor

Atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene readuc în prim-plan rutele terestre alternative pentru exportul cerealelor. Economistul Iurie Rija constată că fluxurile se redistribuie spre două coridoare importante  prin Republica Moldova către portul Constanța și prin Polonia către porturile de la Marea Baltică. Deși mai costisitoare și utilizate mult sub capacitatea lor teoretică, aceste trasee funcționează drept supape logistice atunci când exporturile prin Marea Neagră sunt puse sub presiune.

Potrivit analizei economistului, în perioada 17 august – 5 septembrie 2026, pe ruta feroviară Volcinețk – Bălți – Ungheni au circulat aproximativ 500 de vagoane pentru transportul cerealelor, încărcate cu grâu, orz și rapiță și având ca destinație finală portul românesc Constanța.

Ritmul a fost de aproximativ 15-20 de vagoane pe zi, iar garniturile au circulat predominant noaptea. Rija consideră că acest lucru poate indica o gestionare a traficului menită să reducă aglomerarea liniilor în timpul zilei și să eficientizeze trecerea prin punctele de frontieră.

Vagoanele utilizate sunt în mare parte de tip sovietic, modelele 11-739 și 19-752, cu o capacitate nominală de circa 70 de tone. În practică, acestea sunt încărcate cu aproximativ 68-70 de tone de cereale fiecare.

La ritmul actual, fluxul ar echivala cu aproximativ 35.000 de tone pe lună. Volumul este redus în raport cu capacitatea teoretică de 500.000-800.000 de tone lunar atribuită întregului coridor moldovenesc, însă economistul atrage atenția că datele analizate se referă doar la ruta Volcinețk – Bălți – Ungheni.

Un alt indicator urmărit de Rija este întoarcerea vagoanelor goale. La 4 septembrie, pentru luna în curs fuseseră returnate 50 de vagoane, echivalentul unui ritm de aproximativ 12-13 unități pe zi. Potrivit economistului, apropierea dintre ritmul de retur și cel al vagoanelor încărcate sugerează că traseul funcționează relativ echilibrat, fără acumulări importante de material rulant.

În paralel, Ucraina își intensifică din nou transporturile feroviare spre Polonia și porturile Gdańsk, Gdynia, Szczecin și Świnoujście. Reactivarea coridorului baltic vine, potrivit analizei, pe fondul atacurilor rusești repetate asupra infrastructurii portuare din zona Odesei.

Datele Ukrzaliznytsia citate de Rija indică o creștere a fluxului de la aproximativ 14 vagoane pe zi în urmă cu o lună la circa 50 în prezent. Aceasta ar însemna aproximativ 3.200 de tone de cereale transportate zilnic prin cele patru puncte feroviare de trecere a frontierei dintre Ucraina și Polonia.

În primele șapte luni ale anului 2026, prin această frontieră ar fi trecut aproximativ 525.000 de tone de cereale, mult sub volumele de până la 500.000 de tone lunar înregistrate în perioada 2022-2023. Potrivit calculelor prezentate de economist, ar exista astfel o rezervă teoretică de capacitate de aproximativ 425.000 de tone pe lună.

Principalul dezavantaj al rutei poloneze rămâne însă prețul. Rija estimează costurile logistice la 90-110 euro pentru o tonă, față de aproximativ 25-30 de dolari pe tonă în cazul transportului maritim direct prin porturile din regiunea Odesa. Diferența explică de ce traseul prin Polonia funcționează mai degrabă ca o rută de rezervă decât ca o alternativă permanentă la Marea Neagră.

Economistul mai arată că autoritățile ucrainene insistă că cerealele transportate prin Polonia se află în tranzit, având drept destinații finale piețe terțe precum Algeria, Indonezia sau Coreea de Sud. Precizarea este importantă în contextul tensiunilor anterioare dintre Ucraina și agricultorii polonezi privind impactul cerealelor ucrainene asupra pieței locale.

În opinia lui Iurie Rija, situația confirmă mecanismul logistic dezvoltat de Ucraina în timpul războiului: atunci când infrastructura portuară de la Marea Neagră devine vulnerabilă, o parte a fluxurilor este redirecționată către coridoarele terestre – prin Polonia către Marea Baltică și prin Republica Moldova către Dunăre și Constanța.

Astfel, chiar dacă volumele transportate pe aceste trasee sunt deocamdată mult sub capacitățile maxime și costurile sunt mai ridicate, menținerea lor operațională îi oferă Ucrainei alternative pentru exporturile agricole în cazul perturbării rutelor maritime.