Garanțiile verzi nevândute la licitație, scoase din nou la vânzare de Energocom

23 Feb. 2026, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Feb. 2026, 16:35 // Actual //  Grîu Tatiana

Energocom a anunțat că va comercializa direct garanțiile de origine (GO) pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, după ce în cadrul licitației desfășurate în perioada 13–20 februarie a fost adjudecată doar o parte din volumul disponibil.

Inițial, au fost scoase la vânzare 111 823 de garanții de origine pentru energia produsă în intervalul 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2025. Compania nu a precizat câte garanții au rămas disponibile, însă acestea pot fi achiziționate acum direct de către furnizorii de energie electrică și operatorii economici interesați.

Operatorii economici și furnizorii de energie electrică interesați de achiziționarea garanțiilor de origine aferente perioadei de producere a energiei electrice 01 iulie 2025 – 31 decembrie 2025 sunt invitați să contacteze compania până la data de 25 februarie 2026.

Garanțiile de Origine sunt certificate electronice care atestă că o anumită cantitate de energie electrică a fost produsă din surse regenerabile (solar, eolian, hidro, etc.). Ele funcționează ca un „pașaport” al energiei verzi, permițând producătorilor să demonstreze sursa, iar furnizorilor să informeze corect consumatorii despre mixul de energie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.