Guvernul desființează autonomia a cinci colegii de medicină. Acestea vor fi absorbite de USMF

07 Iul. 2026, 13:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Iul. 2026, 13:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Cinci instituții de învățământ medical din Moldova urmează a fi absorbite de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului elaborat de Ministerul Sănătății. Reforma, care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, vizează Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, precum și colegiile de medicină din Bălți, Cahul, Orhei și Ungheni.

Potrivit notei informative, reorganizarea urmărește crearea unui sistem unitar de formare a personalului medical, în contextul în care evaluările efectuate de Ministerul Sănătății au scos la iveală probleme comune în toate colegiile medicale. Printre acestea se numără lipsa cadrelor didactice titulare, îmbătrânirea corpului profesoral, nivelul neuniform de digitalizare, infrastructura insuficient dezvoltată și dificultățile de implementare a reformelor curriculare. Evaluările au fost realizate în perioada 15–30 ianuarie 2026 la colegiile din Bălți, Cahul, Orhei și Ungheni și între 1 și 8 aprilie 2026 la Centrul de Excelență „Raisa Pacalo”, fiind analizate nouă domenii, de la management și resurse umane până la infrastructură și calitatea studiilor.

Documentul arată că situația resurselor umane este una dintre cele mai mari provocări. Aproximativ 70% dintre angajații colegiilor medicale au peste 50 de ani, iar în ultimii 10 ani nu au fost angajați tineri specialiști. Totodată, în instituții practic nu există angajați cu vârsta sub 30 de ani, ceea ce pune în pericol continuitatea procesului educațional și adaptarea acestuia la cerințele moderne ale sistemului medical.

Ministerul mai argumentează că actualul model de organizare generează costuri administrative ridicate și utilizarea ineficientă a resurselor. În perioada 2023–2026, între 80 și 82% din finanțarea de la bugetul de stat a fost direcționată către salarii, în timp ce aproximativ 13% au fost alocați burselor. Pentru activitatea curentă și dezvoltarea infrastructurii au rămas doar 4% din resurse în 2026, față de aproximativ 8% în 2023. Din acest motiv, în 2025 doar un singur colegiu a beneficiat de finanțare pentru modernizarea bazei tehnico-materiale a căminului. Potrivit autorilor proiectului, lipsa investițiilor afectează atât condițiile de studiu, cât și atractivitatea instituțiilor pentru viitorii elevi.

Reforma va fi implementată în două etape: prima presupune reorganizarea instituțională, iar cea de-a doua armonizarea programelor de studii cu standardele europene. Totodată, Ministerul precizează că activitatea educațională va continua în toate localitățile în care funcționează în prezent colegiile medicale, pentru a asigura accesul regional la formarea personalului medical.

Proiectul prevede că întreg patrimoniul, drepturile și obligațiile celor cinci instituții vor fi transferate către USMF „Nicolae Testemițanu”, iar bunurile vor trebui transmise în termen de 60 de zile. Angajații vor fi preluați de universitate cu respectarea legislației muncii, iar în situațiile în care transferul nu va fi posibil vor fi aplicate procedurile legale de disponibilizare.

Din punct de vedere financiar, noua structură va administra un buget de aproximativ 1,084 miliarde de lei, format din resursele universității și ale colegiilor medicale, inclusiv alocațiile bugetare, taxele de studii, taxele de cazare și alte venituri proprii. Ministerul estimează că, pe termen mediu, reorganizarea va reduce costurile administrative cu aproximativ 10%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Aug. 2026, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Aug. 2026, 17:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Bitcoin a revenit puternic pe piață și a urcat vineri până la aproximativ 79.500 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Ulterior, criptomoneda s-a stabilizat în jurul valorii de 77 700 de dolari, ceea ce înseamnă un avans de peste 25% față de începutul săptămânii.

Creșterea vine după o perioadă îndelungată de slăbiciune. Timp de șase săptămâni, Bitcoin s-a tranzacționat într-un interval restrâns, între 62 000 și 66 000 de dolari, după ce pierduse mai mult de jumătate din valoarea record de aproximativ 126 000 de dolari atinsă în octombrie anul trecut. La începutul lunii iulie, moneda coborâse până în jurul valorii de 57 600 de dolari.

Unul dintre principalii factori care au alimentat revenirea este închiderea masivă a pozițiilor „short”, prin care traderii mizau pe scăderea Bitcoinului. Pe măsură ce prețul a început să crească, aceste poziții au fost închise rapid, ceea ce a amplificat și mai mult avansul. Potrivit datelor Coinglass, din 19 august au fost lichidate poziții short pe contractele futures perpetue Bitcoin în valoare de peste 2 miliarde de dolari.

Un impuls suplimentar a venit din Statele Unite. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat majorarea volumului de răscumpărare a obligațiunilor pe termen lung, măsură care a redus presiunea de pe piața obligațiunilor și a crescut apetitul investitorilor pentru active mai riscante, inclusiv criptomonede.

Sentimentul pozitiv a fost susținut și de apropierea administrației Trump de industria cripto. Președintele american s-a întâlnit cu reprezentanți ai unor companii importante din domeniu și a cerut Congresului să adopte Clarity Act, proiectul de lege care ar urma să stabilească un cadru mai clar pentru piața activelor digitale.

Pe piață au revenit și investitorii instituționali. Cele 13 ETF-uri americane spot pe Bitcoin au atras peste 1 miliard de dolari între 17 și 19 august, iar intrările din această săptămână ar putea fi cele mai mari din ianuarie.

În același timp, investitorii mari, cunoscuți drept „balene Bitcoin”, au cumpărat criptomonede în valoare de aproximativ 2,75 miliarde de dolari în ultimele 60 de zile, potrivit CryptoQuant.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!