Mașinile electrice și hibride câștigă teren: creștere de peste 16 ori în ultimii 5 ani

06 Feb. 2026, 09:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Feb. 2026, 09:52 // Actual //  Grîu Tatiana

În anul 2025, în Republica Moldova au fost înmatriculate 30 567 de autovehicule electrice și hibride, cel mai mare număr înregistrat într-un singur an, potrivit datelor procesate de Centrul Național pentru Energie Durabilă, pe baza informațiilor furnizate de Agenția Servicii Publice.

În 2025, persoanele fizice au înregistrat 3 418 autovehicule electrice și 22 790 hibride, iar persoanele juridice 647 de electrice și 3 712 hibride. Creșterea din 2025 a reprezentat aproximativ 35% din totalul autovehiculelor electrice și 31% din totalul autovehiculelor hibride aflate în circulație, confirmând accelerarea tranziției către mobilitatea sustenabilă.

În ansamblu, în perioada 2018–2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 87 834 de autovehicule electrice și hibride. Din acest total, 9 849 sunt autovehicule electrice, ceea ce reprezintă 11,2%, iar 77 985 sunt autovehicule hibride, cu o pondere de 88,8%. Majoritatea aparțin persoanelor fizice, care dețin 7 768 de electrice și 68 032 de hibride, în timp ce persoanele juridice dețin 2 081 de electrice și 9 953 de hibride.

Datele arată o evoluție accelerată a acestui segment în ultimii ani. La sfârșitul anului 2020, în țară erau înregistrate 13 768 de autovehicule electrice și hibride, iar în doar cinci ani numărul electricelor a crescut de peste 16 ori, iar cel al hibridelor de aproape șase ori.

Potrivit CNED, această tendință contribuie la reducerea emisiilor de carbon, la diminuarea consumului de carburanți și la îmbunătățirea calității vieții. Conform Strategiei de mobilitate a Republicii Moldova, până în anul 2030 ponderea autovehiculelor electrice și hibride trebuie să ajungă la 15% din totalul autoturismelor. La finele anului 2025, ponderea transportului eficient energetic a constituit 6,92%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.