„Moldova va deveni «El Dorado» al antreprenorilor din Europa”, promite Tofan

20 Iul. 2026, 14:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Iul. 2026, 14:58 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova trebuie să devină cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori. Este unul dintre obiectivele incluse în Programul de activitate al Guvernului „Economie europeană, stat eficient”, prezentat de premierul desemnat Vasile Tofan.

Documentul prevede că dezvoltarea economică va fi bazată pe stimularea inițiativei private, investiții, exporturi și inovare, iar statul va elimina barierele birocratice care împiedică dezvoltarea afacerilor. Guvernul afirmă că antreprenorii trebuie să-și concentreze eforturile pe dezvoltarea produselor și companiilor, nu pe depășirea obstacolelor administrative.

Executivul susține că dimensiunea redusă a pieței interne poate deveni un avantaj competitiv, dacă Republica Moldova va fi mai rapidă, mai simplă și mai previzibilă decât alte economii din regiune. În acest context, autoritățile își propun să transforme țara într-un loc în care este ușor să deschizi, să finanțezi, să dezvolți și să extinzi o afacere.

Pentru atingerea acestui obiectiv, Guvernul promite o amplă debirocratizare a relației dintre stat și mediul de afaceri. Programul prevede revizuirea actelor permisive, înlocuirea autorizațiilor nejustificate cu notificări, aplicarea principiului „o singură dată” pentru furnizarea informațiilor către stat și reducerea substanțială a costurilor administrative suportate de întreprinderi.

Totodată, Executivul promite o reformă fiscală orientată spre investiții și creștere economică, dezvoltarea pieței de capital prin pregătirea listării a cel puțin 10 companii moldovenești, extinderea finanțării pentru întreprinderi și transformarea digitalizării IMM-urilor într-un program național de productivitate. În domeniul tehnologiilor, Guvernul își propune inclusiv dezvoltarea unor „sandbox-uri” pentru inteligența artificială și dublarea exporturilor tehnologice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Oct. 2026, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 11:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova poartă discuții cu Ucraina privind o posibilă cooperare pe piața gazelor, a declarat Vasile Tofan, care va merge în țara vecină la sfârșitul acestei săptămâni. Agenda vizitei va include și subiecte ce țin de energie, apă, comerț și securitate.

Tofan a precizat că identificarea unor soluții pentru aprovizionarea cu gaze este una dintre temele discutate intens cu autoritățile ucrainene.

„Știți că Ucraina este un producător de gaz. Au un excedent de gaz. Și suntem în discuții foarte intense cu partea ucraineană pentru a identifica soluții în interesul ambelor țări”, a declarat acesta.

Potrivit lui, autoritățile caută în continuare surse alternative de aprovizionare și contracte cât mai avantajoase, inclusiv în state aflate la distanțe mari de Republica Moldova.

În acest context, Tofan a menționat Azerbaidjanul, Qatarul și Turkmenistanul, afirmând că Republica Moldova își dorește relații bilaterale solide cu aceste țări, bazate pe respect reciproc și beneficii pentru cetățeni.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a precizat că negocierile privind eventualele achiziții de gaze din Ucraina sunt la început și că nu au fost stabilite volumele sau prețurile.