Nenorocirile se țin lanț de Dodon. Pus sub învinuire că a țepuit moldovenii cu 12 mil. USD, după îmbogățirea ilicită

27 Iun. 2022, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2022, 15:41 // Actual //  bani.md

Procuratura Generală, informează că ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

„Amintim că, la 29 decembrie 2021, ex-Președintele Republicii Moldova, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii enunțate.

Învinuirea formulată se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA „Energocom” a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină Ungaria,  în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni.

Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice  pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de  11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

În cadrul audierilor de astăzi, ex-Președintele Republicii Moldova nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este învinuit, menținând declarațiile date în calitate de bănuit.

Subsecvent, remarcăm că, în privința acestuia a fost menținută măsura procesuală de constrângere sub formă de obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală, în condițiile prevăzute de art.198 din Codul de procedură penală.

Igor Dodoon figurează și în dosarul îmbogățirii lilicite pornit de procurorii anticorupție.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.