Republica Moldova a exportat 318,3 mii de tone de porumb în primele nouă luni ale anului 2026 și a depășut deja volumele livrate pe piețele externe în întreg anul 2025 și chiar în 2024. Doar în perioada iulie–septembrie, exporturile au crescut cu 28%, până la 28,2 mii de tone, cel mai ridicat nivel pentru acest interval din ultimii patru ani, potrivit unei analize realizate de economistul Iurie Rija.
Datele arată că, în primele nouă luni ale anului curent, Moldova a exportat cu aproape 97 de mii de tone mai mult porumb decât în întreg anul 2025, când livrările au totalizat 221,3 mii de tone. Totodată, volumul din ianuarie–septembrie 2026 îl depășește și pe cel înregistrat pe parcursul întregului an 2024, de 305,8 mii de tone.
Economistul explică această evoluție prin întârzierea recoltării porumbului în anul 2025, ceea ce a determinat decalarea livrărilor către piețele externe. Astfel, o parte dintre stocurile recoltei vechi au ajuns la export abia în vara anului 2026.
În perioada iulie–septembrie, Moldova a livrat peste hotare 28.216 tone de porumb, comparativ cu 21.987 de tone în aceeași perioadă a anului trecut. Volumul este superior și celui din 2024, de 23,2 mii de tone, precum și celui din 2023, de 26,1 mii de tone.
Pe lângă majorarea cantităților, a crescut și prețul mediu de export. Acesta a ajuns la 4,33 lei pentru un kilogram, cu aproximativ 8% peste nivelul de 4 lei înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.
Analiza evidențiază însă o reducere bruscă a livrărilor de la o lună la alta. În iulie au fost exportate 21,5 mii de tone, echivalentul a aproximativ trei sferturi din volumul întregului trimestru. În august, cantitatea s-a redus la 3,4 mii de tone, iar în septembrie la numai 3,3 mii de tone.
Potrivit lui Iurie Rija, această evoluție demonstrează epuizarea treptată a stocurilor din recolta anului trecut, în timp ce piața așteaptă intrarea porumbului nou.
Un detaliu important al analizei îl reprezintă destinațiile exporturilor. Libanul a devenit principala piață de desfacere pentru porumbul moldovenesc și a absorbit 12,5 mii de tone, adică aproximativ 44% din totalul livrărilor din iulie–septembrie. Prețul mediu obținut pe această piață a fost de 4,44 lei/kg.
Pe locul secund se situează Ucraina, cu 4,2 mii de tone, la un preț mediu de 4,45 lei/kg. Economistul precizează însă că porumbul expediat în țara vecină nu este destinat consumului intern. Întreaga cantitate a fost transportată pe calea ferată până în portul Reni, de unde a fost reexportată către alte piețe. Astfel, Ucraina a funcționat ca un coridor logistic pentru exportatorii moldoveni.
Printre celelalte destinații se numără Turcia, cu 3,8 mii de tone, Grecia, cu 3,1 mii de tone, și Cipru, cu aproximativ 3 mii de tone.
Piața exporturilor de porumb este concentrată în mâinile câtorva companii. Liderul clasamentului este OROM-IMEXPO SRL, care a exportat 6.208 tone, echivalentul a 22% din total. Compania este urmată de ANCOM-AGRO SRL, cu 6.105 tone, și RUSAGRO-PRIM SRL, cu 5.154 tone.
Împreună, cei trei exportatori au livrat aproximativ 17,5 mii de tone, reprezentând 62% din exporturile de porumb ale Republicii Moldova în perioada analizată. Alte volume importante au fost comercializate de ANVAR-COM SRL și AVVATERRA-SM SRL.
În ceea ce privește transportul, în luna iulie au fost utilizate toate cele trei modalități principale de expediere: transportul feroviar, cu 8,8 mii de tone, cel rutier, cu 6,5 mii de tone, și cel naval, cu 6,2 mii de tone. În august și septembrie, odată cu epuizarea stocurilor, livrările s-au redus aproape exclusiv la transportul naval.
Pentru următoarele luni, economistul anticipează repetarea scenariului din sezonul precedent. Ploile din octombrie 2026 au întârziat lucrările agricole, iar o parte din recolta de porumb ar putea fi strânsă abia în timpul iernii.
În aceste condiții, Iurie Rija estimează că exporturile din recolta anului 2026 vor începe cu întârziere, iar cea mai mare parte a livrărilor ar urma să fie realizată în prima jumătate a anului 2027.
