Prăpăd financiar la Aeroportul Chișinău după cedarea spațiilor comerciale. Avertismentul lui Tofilat

22 Mart. 2024, 09:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mart. 2024, 09:56 // Actual //  bani.md

Oleg Tofilat, fostul director al Căilor Ferate din Moldova (CFM), a exprimat îngrijorări, în cadrul emisiunii „Teritoria svobodi” cu Lilia Buracovschi, cu privire la cedarea spațiilor de la Aeroportul Internațional Chișinău către companii străine, susținând că acest lucru reprezintă un dezavantaj direct pentru stat și cetățeni.

În opinia sa, ar fi mai benefic ca Aeroportul să utilizeze eficient aceste spații, astfel încât veniturile generate să poată fi direcționate către reducerea taxelor aeroportuare și implicit, a costurilor biletelor de avion pentru pasageri.

Tofilat a avertizat că transferul către o companie străină ar putea compromite controlul și transparența în gestionarea acestor resurse strategice, afectând capacitatea autorităților de a asigura beneficii optime pentru stat și cetățeni.

El a admis că procesul de licitație ar putea fi afectat de influențe financiare și corupție, considerând că acesta este gestionat necorespunzător și neprofesionist.

Declarțiile lui Tofilat vin în contextul în care se discută despre posibilitatea transferului spațiilor de la Aeroportul Internațional Chișinău către o companie străină, iar vocea sa aduce în atenție aspecte critice legate de această decizie și de gestionarea strategică a infrastructurii aeroportuare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.