Ungaria a inaugurat cel mai mare terminal feroviar intermodal din Europa. Cât a costat

19 Oct. 2022, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Oct. 2022, 10:04 // Actual //  MD Bani

Ministrul ungar de externe şi al comerţului, Peter Szijjarto, a inaugurat marţi un terminal feroviar intermodal la Fenyeslitke, în apropierea graniţei cu Ucraina, a cărui construcţie a costat 30 miliarde de forinţi (73 milioane de euro), informează MTI.

În cadrul ceremonia de inaugurare, Szijjarto a spus că terminalul va juca un „rol enorm” în facilitarea exporturilor de grâne din Ucraina spre rutele comerciale din Adriatica. Capacitatea de transbordare a terminalului va atinge 800 de tone de cereale pe oră, capacitatea anuală urmând să ajungă la 1 milion de containere, a precizat el.

Szijjarto a mai afirmat că terminalul intermodal feroviar, cel mai mare şi mai modern din Europa, a fost finalizat în timp record şi utilizând soluţii digitale. Terminalul va permite încărcarea simultană, rapidă şi în siguranţă a patru trenuri cu lungimea de 740 metri, a adăugat ministrul ungar. Potrivit acestuia, în jur de 500 de persoane vor lucra la terminalul East-West Gate (EWG).

Potrivit informațiilor, EWG va fi primul terminal intermodal bazat pe tehnologie verde şi care foloseşte propria reţea 5G pentru comunicaţii interne şi operarea dispozitivelor sale tehnologice. Instalaţia va fi alimentată cu energie verde, în acord cu strategia UE privind transportul feroviar şi clima. Un parc solar de înaltă performanţă şi un sistem de pompare a căldurii vor furniza energie electrică, iar în zona terminalului vor fi utilizate numai echipamente de tracţiune şi maşini electrice.

07 Sept. 2026, 22:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 22:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Deputatul Vasile Grădinaru a avertizat în cadrul emisiunii de la Radio Moldova că actuala majorare a tarifului la gaze (22,30 lei metrul cub cu peste 40% mai mut față de tariful anterior n.a)  ar putea să nu fie ultima, în condițiile în care costurile suportate de furnizori ar fi în continuare mai mari decât cele acoperite prin prețul aprobat pentru consumatori. Parlamentarul susține că situația pune o presiune tot mai mare asupra bugetului de stat și ar putea influența inclusiv mecanismul compensațiilor pentru sezonul rece.

„Nu o să fiu deloc populist și o să spun mai rău: această majorare nu știu dacă ar fi ultima”, a declarat Grădinaru.

Potrivit deputatului, din discuțiile purtate cu reprezentanți ai ANRE ar rezulta că nici tariful actual nu acoperă integral costurile existente.

„Chiar inclusiv aplicarea acestui tarif nu acoperă costurile care sunt cu mult peste. Acum se acumulează devieri negative”, a spus parlamentarul.

În aceste condiții, evoluția ulterioară a tarifelor va depinde inclusiv de prețurile gazelor pe piețele internaționale. Grădinaru spune că nu poate fi exclusă o nouă scumpire, în cazul unei evoluții nefavorabile a cotațiilor externe.

Deputatul afirmă că tocmai incertitudinea privind tariful din perioada rece face imposibilă, deocamdată, stabilirea exactă a categoriilor de consumatori care vor beneficia de compensații.

„Nimeni astăzi, la această oră, nu poate să vă spună, nici măcar prim-ministrul, cred, exact care vor fi către sezonul rece categoriile care vor beneficia. Trebuie să vedem în primul rând care va fi tariful la acea etapă, iar reieșind din presiunea care va fi, respectiv, se va lua decizia”, a explicat Grădinaru.

El a precizat că nu afirmă că tarifele vor crește obligatoriu, însă admite un asemenea scenariu dacă prețul gazelor pe piața internațională va urca. Stabilirea prețului final pentru consumatori se va face, potrivit acestuia, în baza formulelor de calcul aplicate de ANRE.

Grădinaru avertizează că sprijinirea populației în sezonul rece va reprezenta o provocare importantă pentru finanțele publice.

„Va fi o presiune foarte mare pe buget și noi va trebui să facem două lucruri: unu, să ajutăm cât de mult putem și, doi, ca acest ajutor să fie cât mai targetat”, a conchis deputatul.

Săptămâna trecută, președintele Moldovagaz Vadim Ceban declara că tariful la gaz ar urma să depășească 22 de lei metrul cub.