10 milioane de lei vor fi acordate pentru transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii

02 Mart. 2022, 16:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Mart. 2022, 16:59 // Actual //  MD Bani

Guvernul a aprobat Programul de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru finanțarea acestui program, în bugetul Ministerului Economiei s-au prevăzut mijloace financiare în sumă de 10 milioane lei.

Suportul financiar este nerambursabil și va fi acordat sub formă de grant. Suma acestuia va fi de cel mult 70% din valoarea proiectului investițional, dintre care:

– 250 mii lei vor fi oferite întreprinderilor micro;

– 500 mii lei – pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Programul se va desfășura pe o perioadă de trei ani, iar obiectivul acestuia constă în susținerea întreprinderilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin acordarea sprijinului financiar nerambursabil. Mijloacele sunt destinate pentru digitalizarea propriilor afaceri, facilitarea accesului pe piețele interne și externe, în scopul sporirii competitivității și productivității business-ului.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.