30 de treceri feroviare transformate în puncte de risc! CFM: Nu avem bani

05 Iun. 2025, 09:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Iun. 2025, 09:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță transformarea a 30 de treceri la nivel cu calea ferată din dirijate în nedirijate, decizie luată din cauza lipsei acute de fonduri pentru întreținerea infrastructurii feroviare.

În locul barierelor mecanice existente, aceste treceri vor fi semnalizate doar prin indicatoare rutiere, ceea ce impune un risc suplimentar în trafic.

„Această măsură este inevitabilă pentru menținerea funcționalității rețelei feroviare în condițiile reducerii drastice a bugetului”, a precizat CFM într-un comunicat.

Autoritățile fac apel la toți participanții la trafic să manifeste prudență maximă la apropierea de trecerile feroviare fără bariere: să reducă viteza, să se asigure vizual și auditiv, și să nu se angajeze în traversare dacă există riscul opririi pe șine sau apariției unui tren.

Conducătorii auto sunt obligați să oprească la cel puțin 10 metri de prima șină, în lipsa marcajului sau a indicatorului, și să nu depășească pe contrasens vehiculele oprite în fața trecerii.

CFM reamintește că viața are prioritate, iar respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța rutieră în apropierea liniilor ferate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.