„Sângele pasagerilor avionului prăbușit este pe mâinile Rusiei” – Aliev acuză direct Kremlinul

07 Ian. 2025, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2025, 09:49 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat că responsabilitatea pentru prăbușirea avionului companiei „Azerbaijan Airlines” (AZAL) lângă Aktau, Kazahstan, revine Federației Ruse. Acesta a criticat aspru încercările Rusiei de a minimaliza gravitatea incidentului, subliniind că Azerbaidjanul cere transparență totală și pedepsirea celor vinovați, notează avertag.az.

„Pot spune cu certitudine că vina pentru moartea cetățenilor azeri în această catastrofă revine reprezentanților Federației Ruse. Solicităm dreptate, pedepsirea celor responsabili și un comportament uman și transparent,” a afirmat Aliev în timpul unei întâlniri cu familiile victimelor și cu însoțitorii de bord care au supraviețuit tragediei.

Președintele a menționat că operațiunea „Covor”, care presupunea închiderea spațiului aerian deasupra orașului Groznîi, a fost inițiată abia după ce avionul a fost lovit de la sol. Potrivit lui Aliev, dacă măsurile de securitate aeriană ar fi fost aplicate în timp util și ar fi existat o coordonare între forțele armate și serviciile civile ruse, tragedia ar fi putut fi evitată.

Conform investigațiilor preliminare, o rachetă antiaeriană rusă, lansată în timpul apărării împotriva unor atacuri cu drone deasupra Groznîi, a explodat în apropierea avionului Embraer 190, deteriorându-i structura. Avionul transporta 67 de persoane, dintre care 38 au murit, iar 29 au supraviețuit.

Aliev a criticat Kremlinul pentru promovarea unor „versiuni absurde” ale cauzelor accidentului și a exprimat îndoieli cu privire la obiectivitatea Comitetului Interstatal de Aviație, motiv pentru care Azerbaidjanul a trimis cutiile negre ale avionului în Brazilia pentru investigare.

Președintele a ridicat și întrebarea legată de motivul pentru care avionul a fost direcționat spre Aktau, sugerând că decizia ar fi putut fi luată fie de controlorii locali de trafic aerian, fie de echipaj, în urma constatării imposibilității de a ateriza pe teritoriul Rusiei din cauza sistemelor de război electronic.

Accidentul s-a produs pe 25 decembrie, iar cauzele exacte urmează să fie stabilite după analizarea cutiilor negre. Azerbaidjanul așteaptă clarificări suplimentare pentru a trage concluziile finale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!