Traderii scapă de povara TVA. Noul regim fiscal va energiza competiția pe piață

16 Iun. 2025, 11:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2025, 11:11 // Actual //  Ursu Victor

Parlamentul a adoptat o nouă lege care introduce mecanismul taxării inverse a TVA pentru tranzacțiile cu energie electrică și gaze naturale pe piața angro. Măsura vizează simplificarea regimului fiscal pentru operatorii din sectorul energetic și intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit noilor reglementări, TVA nu va mai fi administrat în cadrul tranzacțiilor între traderi, furnizori și producători, inclusiv pe bursa de energie. În schimb, TVA se va colecta doar la nivelul livrărilor către consumatorii finali – persoane fizice sau juridice – în momentul vânzării cu amănuntul.

Autoritățile susțin că modificările vor:

reduce povara administrativă asupra traderilor și furnizorilor de energie,
stimula concurența prin atragerea unor noi furnizori, inclusiv din Uniunea Europeană,
și vor contribui la formarea unor prețuri mai competitive pe piața internă.
Totodată, mecanismul este neutru din punct de vedere fiscal, ceea ce înseamnă că bugetul de stat nu va pierde venituri – doar procedura de colectare a TVA se modifică, nu și cuantumul acestuia.

Prin această măsură, Republica Moldova se aliniază modelului fiscal aplicat în statele membre ale Uniunii Europene, facilitând astfel procesul de integrare în piața energetică unică europeană. Necesitatea armonizării regimurilor TVA a fost discutată la nivelul Comunității Energetice încă din 2015, iar în cadrul Forumului Energiei Electrice din iunie 2025, Moldova a fost felicitată pentru progresul în acest domeniu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Aug. 2026, 15:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Aug. 2026, 15:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Italia își confirmă statutul de una dintre cele mai spectaculoase piețe imobiliare de lux din Europa, cu peste 150 de proprietăți evaluate la mai mult de 10 milioane de euro. În fruntea clasamentului se află o vilă de pe Coasta Amalfitană, scoasă la vânzare pentru 58 de milioane de euro, echivalentul a 0,33% din PIB-ul Republicii Moldova, care în 20205 a fost de 353, 5 miliar de lei.

Proprietatea este situată în Vietri sul Mare și impresionează prin dimensiuni: aproximativ 1.700 de metri pătrați, 48 de camere, 20 de băi și un teren terasat de circa 2.800 de metri pătrați.

Vila domină clasamentul celor mai scumpe locuințe scoase la vânzare în Italia și beneficiază de amplasarea într-una dintre cele mai exclusiviste și căutate zone de pe litoralul italian.

Pe locurile următoare se află un complex format din patru vile în Porto Cervo, celebra destinație de lux din Sardinia, precum și o proprietate din Capri evaluată la aproximativ 33 de milioane de euro.

Toscana este însă regiunea cu cea mai mare concentrare de proprietăți de ultra-lux din Italia, având cele mai multe locuințe evaluate la peste 10 milioane de euro.

Piața italiană a reședințelor de lux rămâne dominată de vile istorice, proprietăți cu vedere la mare și domenii amplasate în destinații consacrate precum Toscana, Capri, Sardinia și Coasta Amalfitană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!