„Facebook-ul” Rusiei, în faliment cronic! Pierderi-record în era fiului lui Kirienko

13 Aug. 2025, 17:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Aug. 2025, 17:50 // Actual //  Ursu Victor

Compania rusă VK, condusă din 2021 de Vladimir Kirienko, fiul adjunctului șefului administrației prezidențiale a Rusiei, Serghei Kirienko, continuă să înregistreze pierderi masive, în pofida creșterii veniturilor.

Potrivit raportului financiar conform standardelor internaționale (IFRS), citate de MoskowTimes, în prima jumătate a anului 2025, VK – care administrează cea mai mare rețea socială din Rusia, principalul proiect de înlocuire a YouTube-ului și pregătește lansarea messengerului „suveran” MAX – a înregistrat o pierdere netă de 12,7 miliarde de ruble.

Deși cifra de afaceri a crescut cu 13% față de anul precedent, pierderile persistă pentru al șaselea an consecutiv. În 2024, compania a raportat un minus record de 94,9 miliarde de ruble, în 2023 – 34,3 miliarde, în 2022 – 32,6 miliarde, în 2021 – 6,5 miliarde, iar în 2020 – 1,9 miliarde.

În total, în ultimii cinci ani și jumătate, VK a acumulat pierderi de 182,9 miliarde de ruble, sumă comparabilă cu bugetele anuale ale unor regiuni mari din Federația Rusă, precum Ținutul Habarovsk (174 miliarde) sau regiunea Volgograd (195,1 miliarde).

În 2023, compania a intrat în top 5 cele mai păguboase companii din Rusia (Forbes). În octombrie același an, VK a trecut printr-un val masiv de concedieri, care a vizat câteva sute de angajați, inclusiv specialiști IT.

Există însă și semne de redresare: pierderile din 2025 sunt la jumătate față de cele din anul precedent, iar pe partea operațională compania a intrat pe profit – EBITDA ajustat a fost de 10,4 miliarde de ruble, față de un rezultat negativ în aceeași perioadă din 2024.

Datoria netă a VK s-a redus de la 174 la 77 miliarde de ruble, însă în mare parte datorită unei emisiuni suplimentare de acțiuni în valoare de 115 miliarde de ruble – măsură pe care analiștii o consideră una de conjunctură, nu o îmbunătățire fundamentală a situației financiare.

Analiștii subliniază că, deși lansarea messengerului MAX ar putea aduce un plus de atractivitate pentru investitori, VK rămâne adânc în zona roșie, cu o povară a datoriilor încă semnificativă.

 Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Sept. 2026, 15:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 15:14 // Actual //  Ursu Victor

În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.

Rata locurilor de muncă vacante, calculată ca raport între posturile libere și numărul total de locuri de muncă, a constituit 4,5%, fiind cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât în trimestrul II 2025.

O parte a posturilor neocupate se regăsește în sectorul public. Din totalul de 31,9 mii de locuri vacante, 13,3 mii, sau 41,6%, erau în sectorul bugetar.

Cele mai multe posturi libere au fost raportate în administrația publică și apărare, inclusiv asigurările sociale obligatorii, unde erau vacante circa 7,9 mii de locuri de muncă. În sănătate și asistență socială erau disponibile aproximativ 4,7 mii de posturi, iar în învățământ – 4,3 mii.

Administrația publică se detașează și în ceea ce privește ponderea locurilor neocupate. Rata posturilor vacante în acest sector a ajuns la 13,1%, ceea ce înseamnă că aproximativ unul din opt locuri de muncă era liber.

Rate ridicate ale locurilor vacante au mai fost înregistrate în transport și depozitare – 6,5%, precum și în sănătate și asistență socială și în activitățile de artă, recreere și agrement – câte 6,2%.

La polul opus, cele mai mici rate ale locurilor vacante au fost consemnate în comerț și reparații auto – 2%, alte activități de servicii – 2,1%, precum și în informații și comunicații – 2,4%.

Comparativ cu trimestrul II 2025, cea mai mare creștere a numărului de posturi libere a fost înregistrată în învățământ, cu aproximativ 500 de locuri. În construcții, numărul posturilor vacante a crescut cu circa 400, iar în comerț și reparații auto – cu aproximativ 300.

Cele mai mari scăderi au fost raportate în transport și depozitare, unde numărul locurilor vacante s-a redus cu aproximativ 1,2 mii. În administrația publică și apărare, precum și în industria prelucrătoare, diminuarea a fost de circa 200 de posturi în fiecare domeniu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!