Operațiunea carton! Patru firme, suspectate că au furat statul cu 2,2 milioane lei

07 Nov. 2025, 13:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2025, 13:47 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat (SFS), sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai BPDS „Fulger” din cadrul IGP, au desfășurat o amplă operațiune de percheziții la patru agenți economici bănuiți de evaziune fiscală în valoare de aproximativ 2,2 milioane de lei.

Potrivit datelor preliminare, companiile vizate activează în domeniul fabricării produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, iar în cursul anului 2024 s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la Bugetul Public Național prin livrări necontabilizate către partenerii comerciali, în valoare totală de peste 11,1 milioane de lei, fapt care a dus la neachitarea TVA-ului aferent.

În cadrul anchetei, au fost efectuate percheziții în 18 locații, de unde au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, dar și mijloace financiare în lei și valută străină.

Autoritățile investighează acum întregul lanț de complicitate, urmând să fie identificate toate persoanele implicate în schema de evaziune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!