Moldovenii cumpără la greu valori mobiliare de stat: peste 12 milioane de lei, investiți în 5 zile

07 Nov. 2025, 12:34
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
07 Nov. 2025, 12:34 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Moldovenii investesc masiv în valori mobiliare de stat. În primele cinci zile ale emisiunii curente, desfășurate prin platforma eVMS.md între 3 și 12 noiembrie, au fost înregistrate investiții în valoare de 12 082 100 lei, prin 300 de tranzacții realizate de 247 de investitori.

Majoritatea resurselor au fost direcționate către obligațiuni pe trei ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,15%, în valoare totală de 9 154 100 lei, prin 201 tranzacții ale a 188 de investitori, și către obligațiuni pe patru ani, cu o rată anuală a dobânzii de 7,30%, în valoare de 2 928 000 lei, prin 99 de tranzacții efectuate de 88 de investitori.

Ministerul Finanțelor reamintește că, din aprilie 2025, emisiunile de valori mobiliare de stat se desfășoară lunar, oferind populației acces constant la instrumente sigure de economisire și investiții. Dobânda este fixă, iar plățile se efectuează semianual, direct în contul bancar al investitorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.