Tariful la curent, sub semnul întrebării: Energocom spune NU, BNM vede o scumpire de 16,7%

17 Nov. 2025, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Nov. 2025, 15:46 // Actual //  Ursu Victor

Pentru anul curent, nu există motive care să justifice o scumpire, atâta timp cât Energocom deține statutul de operator cu obligație de serviciu public, statut care expiră la sfârșitul acestui an. Declarațiile au fost făcute pentru BANI.MD, în contextul în care BNM anticipează în noul Raport asupra inflației o ajustare de 16,7% a tarifelor la energia electrică în trimestrul I 2026.

„Deocamdată pentru anul curent nu există premise pentru majorarea tarifelor la energia electrică, în condițiile în care Energocom are statut de operator cu obligație de serviciu până la sfârșitul acestui an”, a declarat Buzatu. El a precizat că situația se va putea schimba doar anul viitor, dacă autoritățile decid sau nu să prelungească statutul de operator cu serviciu public pentru Energocom.

Directorul Energocom afirmă că instituția nu cunoaște ce date a folosit BNM în calcularea prognozei privind scumpirea energiei: „Nu cunoaștem la ce date face referire Banca Națională atunci când a estimat majorarea tarifului”.

Potrivit lui Buzatu, piața energiei rămâne dominată de incertitudine. El dă exemplul prețurilor forward: „Astăzi, prețurile forward pentru luna ianuarie 2026 erau de 94 euro/MWh, în ușoară descreștere față de decembrie. Dar vorbim de o piață dictată de cerere și ofertă: dacă cererea crește, cresc și prețurile”.

Banca Națională a Moldovei anunță, în noul Raport asupra inflației ajustarea prețului la energia electrică cu 16,7% în trimestrul unu din anul 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.