Carburanții se scumpesc agresiv de la impunerea sancțiunilor SUA: benzina, cu aproape un leu, motorina, cu 1,80 lei

18 Nov. 2025, 12:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Nov. 2025, 12:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la carburanți continuă să crească în Republica Moldova după impunerea sancțiunilor SUA asupra gigantilor petrolieri ruși Lukoil și Rosneft, arată noile date publicate de ANRE. În mai puțin de o lună, benzina și motorina au înregistrat scumpiri continue, urmare a volatilității și presiuni pe lanțurile de aprovizionare.

Potrivit datelor actiualizate la 18 noiembrie 2025, valabil pentru data de 19 noiembrie, prețurile maxime de comercializare sunt următoarele: Benzină 95: 23,32 lei/litru (+0,05 lei)
Motorină: 21,05 lei/litru (+0,06 lei). Comparativ cu datele din 24 octombrie 2025, aplicabile pentru perioada 25–27 octombrie, situația era: Benzină 95: 22,48 lei/litru, Motorină: 19,26 lei/litru.

Astfel, în aproximativ trei săptămâni, scumpirile cumulate sunt: Benzină 95: +0,84 lei/litru, iar Motorină: +1,79 lei/litru sau 3,74% la benzină și 9,29% la motorină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

01 Mai 2026, 14:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:18 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova anunță o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat (VMS), care se va desfășura în perioada 4–17 mai 2026.

Investitorii vor putea achiziționa obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între 1 și 4 ani, cu dobânzi fixe atractive. Astfel, pentru titlurile cu scadența de un an, rata dobânzii este de 6,95%, pentru cele pe doi ani — 7,05%, pentru trei ani — 7,15%, iar pentru patru ani dobânda ajunge la 7,35% anual.

Autoritățile precizează că dobânzile sunt fixe pe toată perioada de deținere, iar valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, ceea ce face investiția accesibilă pentru un spectru larg de participanți.

La licitația precedentă din perioada 13–22 aprilie, prin platforma eVMS.md, 884 de persoane au subscris în total 131 563 700 de lei, în condițiile în care oferta lansată de Ministerul Finanțelor a fost de 85 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!