Statul recunoaște datoriile fermierilor. Gavriliță: vor intra în datoria publică

29 Dec. 2025, 12:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Dec. 2025, 12:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a confirmat că autoritățile analizează posibilitatea transformării datoriilor fermierilor în obligațiuni de stat, subiect discutat deja atât cu reprezentanții sectorului agricol, cât și la nivel parlamentar.

Potrivit ministrului, tema a fost abordată inițial în cadrul unor discuții organizate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, la care au participat fermieri și alți actori din domeniu. Ulterior, subiectul a fost discutat și în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul comisiilor de specialitate.

„Cred că a fost o discuție foarte bună, una incipientă. Acum urmează ca colegii noștri să facă analizele necesare, calculele și evaluările detaliate pe tipuri de instrumente”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a subliniat că orice soluție aleasă va avea implicații directe asupra cadrului legal și bugetar, inclusiv asupra Legii bugetului de stat. În cazul în care aceste angajamente vor fi tratate drept datorie publică, ele vor trebui reflectate corespunzător în datoria sectorului public.

„Aici trebuie să fim foarte atenți. Nu înseamnă că trebuie să ne oprim sau să renunțăm, dar trebuie să o facem planificat, prudent și într-un mod maximal responsabil. Mergem în direcția aceasta, dar cu multă grijă”, a precizat ministrul Finanțelor.

Potrivit lui Andrian Gavriliță, în următoarele una-două luni ar urma să existe mai multă claritate privind mecanismul concret – fie că va fi vorba despre obligațiuni de stat, fie despre alte tipuri de garanții financiare. Soluția identificată ar putea fi luată în calcul inclusiv la următoarea rectificare bugetară, dacă se va decide includerea acestor angajamente în datoria publică.

Autoritățile susțin că obiectivul este găsirea unei soluții care să sprijine fermierii afectați de dificultăți financiare, fără a crea riscuri majore pentru stabilitatea finanțelor publice.

 

datPentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 15:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 15:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un autoturism s-a ciocnit cu trenul de pe ruta Chișinău–Bulboaca, vineri, 3 octombrie, pe segmentul feroviar Revaca–Mereni, informează Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Potrivit CFM, accidentul s-a produs în jurul orei 14:40, la kilometrul 1538, pichetul 7. Conducătorul unui autovehicul a intrat în coliziune cu trenul care circula pe ruta Chișinău–Bulboaca.

La fața locului a fost solicitată intervenția poliției. Deocamdată, CFM nu a oferit informații despre eventuale persoane rănite, circumstanțele exacte ale accidentului sau dacă circulația trenurilor pe acest segment a fost afectată.

Întreprinderea feroviară a făcut apel la participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.