Moldova mai adaugă o jumătate de miliard de dolari la datoria externă

06 Ian. 2026, 10:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
06 Ian. 2026, 10:54 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat externă a Republicii Moldova a continuat să crească în 2025 și a ajuns la 4,68 miliarde de dolari SUA la finele lunii noiembrie, față de 4,19 miliarde de dolari la începutul anului. Datele Ministerului Finanțelor arată că, în doar 11 luni, soldul datoriei externe s-a majorat cu circa 493 milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 11,7%.

Creșterea datoriei externe a fost determinată atât de noile împrumuturi contractate, cât și de evoluția cursului de schimb. În perioada ianuarie–noiembrie 2025, intrările de surse externe de finanțare au însumat 631,2 milioane de dolari, în timp ce rambursările datoriei externe au ajuns la 440,9 milioane de dolari. Astfel, finanțarea externă netă a fost pozitivă, în valoare de 190,3 milioane de dolari.

Un factor suplimentar care a împins datoria în sus a fost fluctuația cursului dolarului SUA față de alte valute, care a generat un impact pozitiv de 302 milioane de dolari asupra soldului datoriei externe. Ministerul Finanțelor precizează că această evoluție a cursului a contribuit la majorarea datoriei raportate în dolari.

Exprimată în lei moldovenești, datoria de stat externă a ajuns la 79,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii noiembrie 2025, comparativ cu 77,4 miliarde de lei la începutul anului. Diferența reflectă atât noile împrumuturi, cât și efectele de curs valutar.

În același timp, serviciul datoriei de stat externe, care include dobânzile și comisioanele achitate, a constituit 98,9 milioane de dolari în primele 11 luni ale anului, nivel apropiat de cel înregistrat în perioada similară a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Mai 2026, 10:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
31 Mai 2026, 10:40 // Actual //  Ursu Victor

Vodca se scumpește accelerat în Rusia, însă consumul continuă să crească. De la începutul anului și până la 18 mai, prețul mediu de vânzare cu amănuntul al băuturii a crescut cu 12,2%, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut scumpirea a ajuns la aproape 15%, a declarat pentru TASS directorul executiv al asociației „Rusprodsoiuz”, Dmitri Vostrikov.

Potrivit acestuia, principalul factor care a dus la majorarea prețurilor este creșterea accizelor la băuturile alcoolice. În plus, producătorii sunt afectați de scumpirea materiilor prime, energiei electrice, transportului și componentelor utilizate în procesul de producție.

De la 1 ianuarie 2026, acciza pentru băuturile cu o concentrație de alcool de peste 18 grade a fost majorată de la 740 la 824 de ruble pentru un litru de alcool etilic pur. Totodată, autoritățile au ridicat prețul minim de vânzare al unei sticle de 0,5 litri de vodcă la 409 ruble.

Datele Rosstat arată că, în aprilie 2026, un litru de vodcă costa în medie 967 de ruble, cu 15,2% mai mult decât în urmă cu un an. Publicația Kommersant a remarcat anterior că vodca a înregistrat cel mai rapid ritm de scumpire dintre toate categoriile de produse monitorizate de serviciul federal de statistică.

În pofida majorărilor de preț, consumul continuă să crească. Potrivit agenției ruse de reglementare a pieței alcoolului, vânzările de vodcă au urcat în aprilie cu aproape 3%, până la 5,97 milioane de decalitre.

Experții din industrie explică fenomenul prin faptul că, deși vodca s-a scumpit semnificativ, aceasta rămâne mai ieftină decât alte băuturi spirtoase. În condițiile în care populația încearcă să reducă cheltuielile, mulți consumatori renunță la alte tipuri de alcool și aleg vodca ca alternativă mai accesibilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!