Noi plăți pentru agricultori: AIPA a autorizat peste 53 de milioane de lei pentru investiții

26 Mai 2026, 10:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Mai 2026, 10:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 18–22 mai 2026, a autorizat spre plată peste 53,4 milioane de lei din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, bani destinați investițiilor și modernizării sectorului agroalimentar din Republica Moldova.

Potrivit instituției, aproximativ 20,5 milioane de lei au fost aprobate pentru plata post-investiție, de care vor beneficia 27 de producători agricoli. Cele mai mari sume au fost direcționate către investiții în infrastructura din sectorul vitivinicol, unde au fost autorizate peste 7,2 milioane de lei, dar și pentru dezvoltarea infrastructurii din sectorul vegetal, care va primi peste 4,2 milioane de lei.

Totodată, alte aproape 33 de milioane de lei au fost autorizate sub formă de plăți în avans pentru 48 de tranșe de finanțare. Cea mai mare parte a acestor bani, peste 29,5 milioane de lei, va merge către modernizarea exploatațiilor zootehnice.

Prin aceste finanțări, autoritățile urmăresc susținerea investițiilor în agricultură, modernizarea fermelor și dezvoltarea infrastructurii de producere și procesare din sectorul agroalimentar.

De la începutul lunii mai, AIPA a autorizat spre plată aproximativ 148,67 milioane de lei pentru investiții și proiecte de dezvoltare în agricultura Republicii Moldova. Fondurile au fost direcționate către modernizarea exploatațiilor zootehnice, dezvoltarea sistemelor de irigare, infrastructura din sectorul vegetal și vitivinicol, dar și pentru proiecte implementate prin Programul LEADER și Planul de creștere al Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Aug. 2026, 15:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Aug. 2026, 15:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai multe decizii care vizează mediul de afaceri au fost aprobate în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, inclusiv aplicarea etapizată a TVA și accizelor pentru anumite mărfuri introduse în Republica Moldova de operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a reiterat, în cadrul intervenției sale, importanța asigurării unui mecanism clar și funcțional de aplicare a noilor prevederi, inclusiv prin soluționarea aspectelor practice cu care se confruntă agenții economici din regiune.

Sergiu Harea a menționat că aceste subiecte au fost discutate anterior, în mod direct, cu reprezentanții mediului de afaceri din stânga Nistrului, pe platforma CCI a RM. La 14 august 2026, Camera a organizat o ședință de lucru cu participarea agenților economici din stânga Nistrului, în cadrul căreia au fost examinate aspecte ce țin de înregistrarea întreprinderilor, aplicarea legislației fiscale și procedurile vamale.

În acest context, președintele CCI a RM a reiterat necesitatea identificării unei soluții care să permită agenților economici din regiunea transnistreană să își deschidă conturi bancare și să poată achita impozitele și taxele la bugetul de stat.

Potrivit deciziei aprobate de Guvern, aplicarea TVA și a accizelor va avea loc etapizat. Începând cu 1 septembrie 2026, prevederile vor viza, între altele, băuturile alcoolice, produsele din tutun și cu nicotină, parfumurile, articolele pirotehnice, blănurile, bijuteriile și pietrele prețioase, precum și anumite mijloace de transport.

Pentru alte categorii, inclusiv unele materii prime și produse petroliere, mecanismul va fi aplicat de la 1 ianuarie 2027, iar pentru gazele naturale, energia electrică, aparatele telefonice și computere – de la 1 aprilie 2027.

Obiectivul stabilit este ca, până în anul 2030, regimul fiscal general să fie aplicat integral mărfurilor importate de operatorii economici din regiunea transnistreană, în condiții egale cu cele aplicabile agenților economici din întreaga țară.

O altă decizie a Guvernului se referă la avizul asupra proiectului de lege privind licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase. Scopul proiectului este de a minimiza riscul producerii unui prejudiciu economic fermierilor din Republica Moldova, determinat de creșterea costurilor de producție, reducerea prețurilor la cereale sub nivelul rentabilității și eventuala majorare a importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.

Guvernul a susținut proiectul de lege, cu luarea în considerare de către autor a rezervelor și observațiilor formulate în aviz și cu condiția stabilirii unui termen de aplicare a regimului de licențiere până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea extinderii acestuia.

În acest context, Sergiu Harea a reiterat importanța susținerii producătorilor autohtoni prin mecanisme eficiente, care să sprijine activitatea antreprenorilor, fără a crea bariere pentru alte ramuri din industrie sau restricții netarifare în comerțul internațional.