Asigurătorii, prinși pe picior greșit. Unul din patru dosare RCA verificate a avut probleme la plata despăgubirilor

29 Mai 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Mai 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a depistat nereguli la majoritatea companiilor de asigurări verificate în cadrul unui control tematic privind modul de gestionare și soluționare a dosarelor de daună aferente asigurării obligatorii RCA internă. Verificările au vizat perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025 și au fost efectuate la nouă societăți de asigurare, fiind analizate peste 22 000 de dosare de daună.

Potrivit CNPF, 11 975 de dosare, echivalentul a 54,4% din total, au fost soluționate și achitate în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire. Alte 4 054 de dosare au fost regularizate în 30-45 de zile, astfel încât 72,8% dintre dosarele examinate au fost soluționate în maximum 45 de zile. De asemenea, 1 757 de dosare au fost finalizate în termen de 45-60 de zile, iar alte 2 341 de dosare au fost soluționate între 60 și 90 de zile, ceea ce înseamnă că 91,4% dintre cazuri s-au încadrat în termenul legal.

În același timp, controlul a scos la iveală mai multe abateri privind respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de lege. Astfel, în 849 de cazuri, reprezentând 3,9% din total, companiile au depășit termenul de cinci zile lucrătoare pentru constatarea pagubelor. În alte 1 059 de dosare, adică 4,8% din total, au fost înregistrate întârzieri la emiterea deciziilor privind cererile de despăgubire. Cele mai frecvente probleme au fost constatate la comunicarea deciziilor către persoanele păgubite, unde au fost identificate 3 141 de cazuri, sau 14,3% din total, în care termenul legal de cinci zile lucrătoare a fost depășit.

Totodată, în 1 239 de dosare, reprezentând 5,6% din total, asigurătorii au achitat despăgubirile după expirarea termenului legal de 90 de zile de la depunerea cererii. Mai mult, în 5 072 de cazuri, adică 23% din totalul dosarelor analizate, au fost depășite termenele de achitare a despăgubirilor în cel mult 10 zile lucrătoare de la emiterea deciziei de către asigurător. CNPF precizează că unele dintre aceste întârzieri au fost influențate și de transmiterea tardivă de către persoanele păgubite a informațiilor necesare efectuării plăților, inclusiv a rechizitelor bancare.

Autoritatea de supraveghere consideră că aceste practici afectează drepturile persoanelor păgubite și pot diminua încrederea consumatorilor în activitatea asigurătorilor. În consecință, CNPF a dispus conformarea activității tuturor societăților verificate cu prevederile legislative și a recomandat implementarea unor mecanisme mai eficiente de monitorizare a termenelor legale, îmbunătățirea comunicării cu clienții, asigurarea trasabilității schimbului de informații și instruirea continuă a personalului implicat în gestionarea dosarelor de daună. De asemenea, instituția îi îndeamnă pe cei care solicită despăgubiri să completeze corect și integral formularele și să transmită la timp toate informațiile necesare, pentru a evita întârzierile în procesarea și achitarea despăgubirilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.