România introduce noi proceduri pentru mărfurile din afara UE care merg spre Moldova și Ucraina

08 Iun. 2026, 17:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Iun. 2026, 17:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul mărfurilor către Republica Moldova și Ucraina prin România ar putea dura mai mult, după introducerea unor noi reguli vamale la nivelul Uniunii Europene. Noile proceduri afectează în special produsele petroliere importate din afara UE prin portul Sulina, scrie profit.ro.

Autoritatea Vamală Română a anunțat că, din 25 mai 2026, a devenit operațională o nouă etapă a sistemului NCTS-RO, care obligă operatorii economici să înregistreze mărfurile aflate în tranzit pe teritoriul Uniunii Europene și să depună declarații suplimentare de siguranță.

Astfel, companiile care transportă combustibili din state non-UE, precum Turcia, vor trebui să prezinte garanții financiare pentru întreaga valoare a mărfii pe perioada tranzitului prin UE. Garanția va fi returnată după finalizarea transportului.

Reprezentanții pieței spun că noile reguli ar putea întârzia livrările prin Canalul Sulina cu două sau chiar trei zile, din cauza procedurilor suplimentare de vămuire și verificare a documentelor.

Potrivit sursei citate, mărfurile provenite din state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Grecia, nu vor fi supuse acestor formalități suplimentare.

În același timp, participanții la piață consideră că noile măsuri ar putea face mai atractive livrările prin portul Constanța, unde transporturile nu sunt afectate de noile reguli de tranzit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 21:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 21:52 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan anunță primele măsuri dintr-un amplu proces de reducere a birocrației și de reformare a modului în care statul efectuează controalele asupra mediului de afaceri. Potrivit șefului Guvernului, în cele două pachete pregătite sunt analizate aproximativ 100 de acte legislative, iar circa 80 de acte permisive sunt examinate în vederea eliminării sau simplificării.

Tofan a declarat că, încă de la prima ședință a Guvernului, a cerut Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării propuneri concrete pe două direcții: reducerea birocrației inutile și schimbarea mecanismului de control al sectorului privat.

„Azi prezentăm primele propuneri, care urmează să fie transformate în proiecte de lege și hotărâri de Guvern”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, autoritățile au identificat și alte 172 de proceduri cu caracter permisiv care nici măcar nu sunt incluse în Nomenclatorul actelor permisive stabilit prin lege.

Șeful Guvernului a oferit drept exemplu investițiile agricole realizate în extravilan. În prezent, pentru construcția unui frigider, a unei hale sau a unui depozit, un antreprenor poate fi nevoit să treacă prin cel puțin 26 de etape administrative, iar întregul proces poate dura între șapte și 12 luni. Guvernul propune simplificarea acestei proceduri.

O altă modificare vizează producătorii alimentari și restaurantele. În prezent, chiar dacă o companie deține autorizație sanitar-veterinară, aceasta poate fi obligată să obțină una nouă doar pentru că și-a prelungit contractul de chirie. Executivul propune eliminarea acestei obligații dacă activitatea, spațiul și condițiile de funcționare nu s-au modificat.

Totodată, Guvernul vrea să renunțe la obligația tuturor angajatorilor de a aproba formal state de personal. Potrivit lui Tofan, pentru numeroase companii această cerință reprezintă doar „o hârtie internă fără utilitate”, astfel încât firmele ar urma să folosească asemenea documente doar dacă au nevoie de ele.

Premierul a anunțat și schimbări în domeniul controalelor. În prezent, 19 organe de control, 36 de autorități cu competențe contravenționale și cinci organe de investigare pot interveni în activitatea economică. În cazul controalelor fiscale, doar aproximativ 4% sunt planificate.

„Controlul inopinat trebuie să existe atunci când există risc real, indicii de fraudă sau pericol pentru oameni. Dar nu trebuie să fie regulă pentru o companie care lucrează corect și are un istoric bun”, a declarat Vasile Tofan.

Guvernul promite să continue revizuirea actelor permisive și a procedurilor administrative, să elimine dublările și să digitalizeze procesele acolo unde este posibil.

Premierul a subliniat însă că cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorii vor fi menținute.

„Procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a punctat Tofan.