Statul își ține banii la maturat! Barza Albă are stocuri de aproape 380 de milioane de lei

14 Iul. 2026, 09:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Iul. 2026, 09:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Societatea pe acțiuni Barza Albă, aflată integral în proprietatea statului, a încheiat anul 2025 cu un profit net de 12,15 milioane de lei, iar patrimoniul net al companiei a crescut la 373,6 milioane de lei, cu aproape 11,7 milioane de lei mai mult decât la începutul anului, potrivit raportului financiar al companiei pentru anul 2025.

La sfârșitul anului trecut, Barza Albă deținea în depozite produse și mărfuri în valoare de 258,2 milioane de lei, iar producția în curs de execuție se ridica la 110,3 milioane de lei. În total, stocurile companiei au ajuns la 378,9 milioane de lei, reprezentând peste patru cincimi din activele totale ale întreprinderii.

În același timp, disponibilitățile bănești aproape s-au dublat, crescând de la 6,8 milioane la 12,9 milioane de lei, în timp ce creanțele comerciale au urcat cu peste 3 milioane de lei.

Pe partea de datorii, compania și-a redus creditele bancare pe termen lung la 31,8 milioane de lei, față de 34,7 milioane de lei cu un an înainte, iar datoriile comerciale curente au scăzut la 19,9 milioane de lei.

Raportul Comisiei de Cenzori arată că inventarierea patrimoniului nu a identificat lipsuri sau surplusuri, iar verificările nu au depistat abateri privind evidența contabilă. Totodată, societatea a continuat procesul de rebranding și a relansat mai multe mărci și recuperând drepturile asupra brandului „Belîi Aist”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Iul. 2026, 12:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Iul. 2026, 12:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au desfășurat opt percheziții în municipiul Chișinău într-un dosar penal ce vizează presupuse fapte de fals în acte publice la importul de mărfuri, potrivit unui comunicat difuzat de Serviciul Vamal.

Potrivit anchetatorilor, un agent economic rezident ar fi depus o declarație vamală pentru importul unor bunuri, însă în urma controlului fizic și documentar au fost descoperite două facturi comerciale (invoice-uri) cu același număr, dar în care erau indicate valori diferite ale mărfurilor declarate.

În urma constatărilor, declarația vamală a fost rectificată, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili valoarea reală a mărfurilor și toate circumstanțele cazului.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar procurorii și ofițerii vamali urmează să stabilească dacă diferențele dintre documente au fost utilizate pentru diminuarea obligațiilor vamale sau în alte scopuri ilicite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!