Cash-ul nu moare în Europa. Bancnotele euro din circulație au ajuns la un record de peste 1.600 de miliarde de euro

30 Aug. 2026, 11:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
30 Aug. 2026, 11:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În ciuda expansiunii accelerate a plăților cu cardul și telefonul, europenii nu renunță la numerar. Valoarea bancnotelor euro aflate în circulație a depășit pragul record de 1.600 de miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de economistul-șef al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane.

În numai un an, valoarea bancnotelor aflate în circulație a crescut cu aproximativ 44 de miliarde de euro. Evoluția arată că numerarul continuă să joace un rol important în zona euro, inclusiv ca modalitate de păstrare a economiilor, nu doar pentru efectuarea plăților curente.

Recordul vine într-un moment în care autoritățile europene avansează cu proiectul euro digital. Acesta este conceput ca o formă electronică a monedei emise de banca centrală, care ar urma să funcționeze alături de bancnote și monede.

În paralel, BCE pregătește prima schimbare completă a designului bancnotelor euro. Instituția încearcă astfel să transmită că dezvoltarea euro digital nu înseamnă dispariția numerarului.

„Lucrăm la prima transformare vizuală completă a bancnotelor euro, cu teme, simboluri și modele noi. Scopul este ca viitoarele bancnote să fie mai apropiate de europeni”, a declarat pentru Euronews Doris Schneeberger, directoarea pentru bancnote din cadrul BCE.

Oficialul BCE susține că numerarul și euro digital vor funcționa în paralel.

„Plata cu monedă publică va rămâne întotdeauna o opțiune, fie prin numerar, fie prin euro digital. Euro digital va completa numerarul, nu îl va înlocui. Europenii vor putea alege în continuare cum să plătească: în numerar, cu euro digital sau prin alte metode”, a explicat Schneeberger.

Numerarul rămâne important și în situații de urgență. Penele de curent, problemele sistemelor bancare, indisponibilitatea bancomatelor sau atacurile cibernetice pot face temporar imposibile plățile electronice. Din acest motiv, autoritățile din mai multe state europene recomandă populației să păstreze acasă o rezervă rezonabilă de bani cash pentru cheltuielile esențiale.

Pentru o familie formată din doi adulți și doi copii, o astfel de rezervă este estimată la aproximativ 200 de euro. Recomandările nu presupun însă retragerea economiilor din bănci, ci păstrarea unei sume limitate pentru situații excepționale.

31 Aug. 2026, 12:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
31 Aug. 2026, 12:52 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că intenționează să folosească petrolul primit în baza acordului încheiat cu Venezuela pentru refacerea rezervelor strategice de petrol ale Statelor Unite, care au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 44 de ani.

Trump a scris pe rețeaua sa Truth Social că procesul de completare a rezervelor va începe „foarte curând” și a descris petrolul venezuelean drept „un cadou din partea Venezuelei pentru poporul Statelor Unite”.

Anunțul vine după ce liderul de la Casa Albă a prezentat acordul cu Venezuela drept „cea mai mare înțelegere petrolieră din istoria lumii”, prin care Statele Unite ar urma să obțină controlul asupra a circa 65 de miliarde de barili de rezerve dovedite.

Nu este însă clar cât de repede ar putea ajunge petrolul venezuelean în rezervele strategice americane sau în ce măsură acesta ar putea contribui la reducerea rapidă a prețurilor la carburanți. Industria petrolieră a Venezuelei are nevoie de investiții masive, iar refacerea capacităților de producție ar putea dura ani.

Mai multe companii energetice discută deja despre extinderea activității în Venezuela. Chevron poartă negocieri privind majorarea prezenței sale în țară, iar compania italiană Eni a anunțat că discută cu autoritățile de la Caracas despre reluarea producției.

La 21 august, rezervele strategice de petrol ale SUA se ridicau la aproximativ 290 de milioane de barili, ceea ce reprezintă circa 40% din capacitatea totală de stocare. În ultimii ani, administrațiile americane au recurs la aceste rezerve pentru a tempera presiunile asupra pieței petroliere în contextul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!