Calea Ferată a Moldovei, pe marginea prăpastiei. Cum a fost salvată

27 Sept. 2021, 14:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
27 Sept. 2021, 14:35 // Bani și Afaceri //  bani.md

Calea Ferată a Moldovei s-a pomenit într-o situație dezastruoasă după ce a fost delapidată ani în șir, iar angajații companiei de stat înregistrau restanțe la salariu. Anul pandemic 2020 a venit ca o lovitură dură pentru întreprindere, după ce s-au redus transporturile de mărfuri pe calea ferată, care era principala sursă de venit. Datoriile s-au majorat or, anul trecut pierderile au totalizat 460 mil. de lei.

”Le sunt recunoscător celor ce au ajutat sectorul feroviar să evite coma – fiscului, petroliștilor, clienților, dar în primul rând colectivului CFM – ei s-au lăsat convinși că poate fi mai bine. Și când a pornit a crește numărul de comenzi, când am primit combustibil pe datorie, când fiscul a acceptat salvator să ne lase ceva mai mulți bani pentru activitate, când colectivul feroviar și-a răsuflecat mâinecile – încasările lunare au pornit să se apropie de costuri. A devenit posibil să achităm promt salariile curente, motorina și alte resurse indispensabile, serviciile comunale. În iunie am achitat 70% restante pe salariul din decembrie-2020”, susține directorul CFM, Oleg Tofilat.

În același timp, potrivit planului de modernizare a întreprinderii, în următorii ani va fi reabilitată în totalitate infrastructura feroviară și vor fi achiziționate 5000 de vagoane marfare. De asemenea vor crește volumele de mărfuri transportate, dar și salariile.

Astfel, în cinci ani cifra de afaceri a companiei se va dubla, la 2 miliarde de lei, salariul mediu va fi de 15 000 de lei față de 4000 de lei cât e în prezent, ar numărul angajaților va fi de 4500 comparativ cu 6300 câți sunt în prezent.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

02 Sept. 2026, 10:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Sept. 2026, 10:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reducerea cu peste 250 de milioane de lei a finanțării destinate proiectului de reabilitare a infrastructurii Căii Ferate din Moldova este determinată de ritmul mai lent de implementare a investițiilor. Explicația a fost oferită de ministraul Finanțelor, Victoria Belous, în contextul rectificării bugetului de stat pentru anul 2026.

Potrivit ministrul, mai multe proiecte investiționale nu avansează în ritmul prevăzut atunci când au fost planificate alocările în Legea bugetului de stat. În aceste condiții, menținerea banilor rezervați pentru lucrări care nu vor putea fi executate până la sfârșitul anului nu ar fi justificată.

„Avem un ritm de implementare nu după cum este planificat în Legea bugetului, pe mai multe proiecte. Calea Ferată este unul dintre proiectele investiționale. Companiile care prestează servicii au estimat că nu vor face volumul planificat pentru care noi avem rezervați bani în buget”, a declarat Victoria Belous.

Ministrul Finanțelor a precizat că situația nu vizează exclusiv CFM, ci mai multe proiecte investiționale. Autoritățile au fost informate că o parte dintre lucrările și serviciile programate pentru 2026 nu vor putea fi realizate în volumul prevăzut inițial.

„Nu este rațional să menținem acești bani bugetați, deoarece ne-au informat că nu vor presta toate serviciile care au fost planificate. Această referință este valabilă pentru toate proiectele investiționale”, a explicat Belous.

Potrivit proiectului de rectificare analizat de BANI.MD, una dintre cele mai mari reduceri vizează proiectul de răspuns de urgență pentru Calea Ferată din Moldova, unde cheltuielile sunt diminuate cu 257,8 milioane de lei.

Rectificarea bugetară prevede, în total, reducerea cu 959,8 milioane de lei a cheltuielilor pentru proiectele finanțate din surse externe. Printre proiectele afectate se numără și construcția noului penitenciar din Chișinău, cu o reducere de 250 milioane de lei, programul de dezvoltare a pădurilor – minus 230,1 milioane de lei, modernizarea mașinilor și echipamentelor agricole – minus 161 milioane de lei, precum și proiectul de gestionare a riscurilor de dezastre și reziliență climatică – minus 144,5 milioane de lei.

În același timp, Guvernul propune majorarea cheltuielilor bugetului de stat cu aproape 2,8 miliarde de lei, în timp ce veniturile ar urma să crească cu 600,5 milioane de lei. Deficitul bugetului de stat va fi astfel majorat cu aproximativ 2,17 miliarde de lei, până la 23,07 miliarde de lei, echivalentul a 5,95% din PIB.

Belous a declarat că majorarea veniturilor se bazează inclusiv pe încasări mai mari din impozite și taxe, autoritățile mizând în special pe venituri suplimentare din TVA și impozitul pe venit.