Constituționalitatea „Legii miliardului”, examinată la CC în această săptămână. Anunțul făcut de Candu

16 Mart. 2021, 15:26
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2021, 15:26 // Actual //  MD Bani

Joi, 18 martie 2021, Curtea Constituțională va examina constituționalitatea așa-zisei legi a miliardului. Un anunț în acest sens a fost făcut de deputatul Andrian Candu în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui Andrian Candu „joi vom (n.r. partidul PRO Moldova) merge să pledăm neconstituționalitatea Legii Miliardului și, inclusiv, efectele nefaste care ar putea fi generate de această lege”.

Pe data de 16 decembrie 2020, PSRM, Partidul ȘOR și grupul Pentru Moldova au votat o lege prin care au anulat așa-zisa „lege a miliardului”. În baza „Legii miliardului”, în bugetul Băncii Naționale erau plătite anual în jur de 700 de milioane de lei pentru acoperirea găurii create de jaful din sistemul bancar. Legea a fost contestată la Curtea Constituțională de către grupul parlamentar Pro Moldova.

„Anularea angajamentului asumat de stat și a efectelor acestuia compromit grav relațiile cu FMI și perspectivele viitoare de finanțare a Republicii Moldova și vor periclita securitatea economică a statului. Decizia de anulare a legii miliardului va avea efect invers celui anunțat, deoarece afectează puternic potențialul de dezvoltare a economiei naționale, fiind susceptibilă să genereze o situație de instabilitate și incertitudine pentru agenții economici interni și investitorii străini. De asemenea, decizia majorității „Pentru Dodon” afectează piața valorilor mobiliare de stat (VMS), existând o probabilitate mare de creștere a ratelor dobânzii la VMS din cauza perceperii titlurilor de stat ca fiind instrumente financiare cu un risc ridicat. Creșterea ratelor la VMS pune presiune pe bugetul de stat din contul creșterii costurilor de deservire a instrumentelor de datorie, emise de Ministerul Finanțelor”, susțin autorii sesizării.

Anterior, deputatul Vladimir Cebotari a declarat pentru Bani.md că motivele care au stat la baza sesizării au fot următoarele:

„Prin așa zisa lege de “anulare a legii miliardului”, ne-am pomenit în următoarele situații:

Decapitalizarea BNM, capitalul statutar s-a redus până la – 9 miliarde lei. Potrivit legislației, Guvernul ar trebui să emită noi obligațiuni de stat în valoare de aproximativ 13 miliarde lei. Totodată, dobânda pe care o va plăti va fi mai mare – de aproximativ 6,5%, care ar urma a fi plătită tot de cetățeni.

Guvernul ar fi trebuit urgent, în 60 de zile, să verse bani în capitalul social al BNM aproximativ 13 miliarde lei, bani care nu sunt bugetați pentru anul 2021 și care chiar dacă ar fi, sunt tot ai oamenilor și plătiți acum. Acest fapt ar fi generat un șoc economic.”

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.