Scenarii de război pentru Moldova: Operațiunea para-militară de tip ”proxy” și tensiuni social-economice

26 Ian. 2022, 12:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Ian. 2022, 12:17 // Actual //  bani.md

Dimensiunea de securitate și apărare din Republica Moldova va fi în 2022 puternic afectată de interacțiunea strategică dintre Federația Rusă și Occident în problema ucraineană. Este una dintre predicțiile lui Dumitru Mânzărari, cercetător asociat la SWP (Stiftung Wissenschaft und Politik) din Germania, făcută pentru publicația „Predicții 2022”, lansată de către IDIS „Viitorul” la 24 ianuarie.

Expertul susține că pentru Republica Moldova, cele mai mari riscuri pe dimensiunile de apărare și securitate în 2022 țin de posibile escaladări militare și politice prin acțiune ale unor intermediari ale intereselor rusești.

O asemenea formă de escaladare s-ar produce în două feluri: i) un ”trigger”(declanșator) artificial a operațiunii para-militare de tip ”proxy”; ii) tensiuni social-economice provocate de forțe din exteriorul țării și proteste ghidate contra autorităților de înlocuire a conducerii țării prin una ”pro-rusă”. Nu putem exclude implementarea simultană ori simbiotică al acestor două. Declanșarea unei escaladări para-militare, prin intermediari, nu depinde de acțiunile Chișinăului, în sensul că ele pot fi pornite indiferent de ce fel de comportament ar adopta actuala administrație, urmând exclusiv logica și interesele politice și operative ale Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova. Singurul răspuns logic al autorităților ar fi doar să crească costurile declanșării unor asemenea operațiuni, ceea ce solicită existența unui mecanism eficient și robust de avertizare timpurie”, a explicat Mânzărari.

În opinia expertului, un răspuns eficient la riscurile menționate ar fi decizia de a transfera o parte considerabilă din resursele alocate organelor de menținere a ordinii publice pentru sectorul apărare și securitate, subfinanțat și ignorant cu bună știință în procesul bugetar.

Datorită existenței unor programe robuste de finanțare a poliției din partea partenerilor externi, această redistribuire de fonduri ar putea avea efecte reduse asupra calității autorităților de ordine publică. Pentru că amenințările de securitate externă se vor menține constant în următorii 10-15 ani, o astfel de politică redistributivă nu este doar recomandată, chiar imperativă pentru exercitarea funcțiilor suverane ale statului în Republica Moldova. Cheltuielile pentru sectorul de apărare națională și crearea de capacități adecvate de atenuare a riscurilor și amenințărilor descrise mai sus ar trebui să crească rapid până la 1,5% din Produsul Intern Brut, sau chiar la 2% PIB în următorii 5 ani”, a mai spus Mânzărari.

03 Sept. 2026, 16:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 16:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut. În acest context, BANI.MD a constatat că Inspectoratul Național de Probațiune continuă să cumpere echipamente de monitorizare de la aceeași companie care a câștigat contractele și în anii precedenți și care a fost vizată de suspiciuni privind modul de desfășurare a achizițiilor.

FCP „Infoexpres” SRL, controlată de Ivan Țîpișev compania care a câștigat în perioada 2019–2021 mai multe achiziții pentru echipamentele de monitorizare electronică utilizate de Inspectoratul Național de Probațiune, a obținut și în 2026 un nou contract pentru furnizarea unor asemenea dispozitive în sumă de 1,6 milioane de lei. Ultimele date relevă o cifră de afaceri peste 2 milioane de lei și un profit de 13 mii de lei.

Potrivit informațiilor publicate pe e-licitație.md, pe 10 iulie 2026 Inspectoratul Național de Probațiune a atribuit din nou un contract companiei Infoexpres. Firma a fost singurul ofertant și urma să livreze 200 de dispozitive de monitorizare electronică, valoarea achiziției fiind de aproximativ 1,61 milioane de lei fără TVA.

Astfel, statul a continuat să lucreze cu același furnizor care a câștigat și procedurile organizate în perioada 2019–2021.

Achizițiile respective au ajuns în 2023 în atenția Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER). Organizația susținea că, în cinci proceduri analizate, contractele au fost atribuite aceluiași operator economic, iar condițiile tehnice ar fi limitat participarea altor companii.

AGER a mai semnalat că unele dintre cerințele de calitate elaborate anterior cu sprijinul experților Consiliului Europei nu s-ar mai fi regăsit în documentația finală a achizițiilor. Organizația ridica inclusiv întrebări privind certificarea și conformitatea echipamentelor furnizate.

În urma acestor acuzații, Ministerul Justiției anunța că va sesiza organele de drept și că va solicita evaluarea sistemului de monitorizare electronică de către experți internaționali.

Cu toate acestea, Infoexpres a continuat să obțină contracte de la Inspectoratul Național de Probațiune. Potrivit informațiilor făcute publice, din 2019 compania ar fi primit șase contracte pentru sisteme și echipamente de monitorizare electronică, în valoare totală de aproximativ 6,2 milioane de lei. În ultimii ani, firma a primit și contracte pentru reparația și întreținerea dispozitivelor.

Documentațiile privind mentenanța indicau intervenții inclusiv asupra bateriilor, plăcilor electronice, modulelor GPS, GSM și componentelor de comunicație, elemente esențiale pentru transmiterea poziției persoanelor monitorizate.

În contextul crimei de la Măgdăcești, una dintre întrebările esențiale este acum ce model de dispozitiv purta agresorul, din ce lot provenea și dacă acesta fusese furnizat sau reparat anterior de Infoexpres.

Deocamdată, autoritățile nu au confirmat public că brățara concretă utilizată în cazul de la Măgdăcești provenea de la Infoexpres. Cert este însă că sistemul de monitorizare electronică al statului a fost alimentat în mod repetat cu echipamente furnizate de aceeași companie, inclusiv printr-un nou contract atribuit în vara anului 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!