Pe unde se trece frontiera mai rapid în Republica Moldova

06 Mart. 2022, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2022, 11:46 // Actual //  bani.md

Pentru a dirija eficient fluxul de refugiați către punctele de frontieră moldo-ucrainene mai puțin aglomerate, unde timpul de așteptare în frontiera este mai redus, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un parteneriat cu operatorul de telefonie Orange.

Astfel, operatorul de telefonie a predefinit un mesaj în limba ucraineană, care intră automat în casuțele de mesagerie ale celor, care se află în aria de operare a Orange, în teritoriul ucrainean din proximitatea frontierei cu Republica Moldova. Mesajul îi informează pe cetățenii străini care sunt punctele de frontieră mai libere, unde timpul de așteptare este mai redus.

Măsura a fost luată din cauza supra-aglomerării punctelor de frontiera Palanca și Tudora.

Recomandarea MAI pentru refugiații ucraineni este urmatoarea:

Stimați cetățeni,

Vă recomandăm să treceți frontiera Republicii Moldova prin punctele de frontieră mai puțin aglomerate.

Vă informăm că punctele de frontieră Maiaki-Udobnoe-Palanca și Starokazacie-Tudora sunt supraîncărcate. Timpul de așteptare poate fi chiar de 8 ore.

În aceste condiții, MAI recomandă să folosiți punctele alternative de control la frontierei de la:

Serpnevo (UKR) – Basarabeasca (RM)
Maloyaroslavts 1 (UKR) – Ceadîr-Lunga (RM)
Troiani (UKR) – Ceadîr-Lunga (RM)
Tabaki (UKR) – Mirnoe (RM)
Vinogradivka (UKR) – Vulcănești (RM)
Reni (UKR) – Giurgiulești (RM)

14 Aug. 2026, 14:17
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
14 Aug. 2026, 14:17 // Slider //  MD Bani

Reducerea prețului la motorină aplicată de România începând de duminică arată direcția în care ar trebui să meargă și Republica Moldova, susține Olesea Stamate, coordonatoarea Mișcării Civice „Construim Încredere”. Politiciana propune trei măsuri concrete care să ducă reducerea „direct în buzunarul oamenilor”, și nu la gesturi de imagine.

„Nu ne trebuie măsuri făcute pentru o poză bună sau un titlu de presă. Ne trebuie soluții care chiar ajung acolo unde trebuie”, afirmă Olesea Stamate.

Prima măsură propusă vizează sprijinul țintit. Agricultorii și transportatorii, cei care suportă zilnic cel mai greu costul carburantului în munca lor, ar trebui sprijiniți primii și cel mai mult.

„Nu ajută să împărțim sprijinul la grămadă, pentru ca până la urmă să se piardă pe drum, fără ca cineva să simtă cu adevărat vreo diferență”, punctează coordonatoarea Mișcării.

A doua măsură — și, potrivit Olesei Stamate, miza reală — este introducerea unei reguli care să funcționeze automat, independent de bunăvoința sau de calendarul electoral al cuiva. Atunci când prețurile depășesc un anumit prag, mecanismul de reducere ar trebui să se declanșeze de la sine, așa cum s-a întâmplat în România.

„Nu vrem decizii luate în ultimul moment, sub presiune. Vrem o regulă în care oamenii să aibă încredere, indiferent cine e la guvernare”, subliniază Olesea Stamate.