Scumpirile riscă să arunce în aer contractele de construcție a drumurilor. Gavrilița îi cere lui Budianschi soluții

23 Mart. 2022, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Mart. 2022, 16:09 // Actual //  bani.md

Au început să apară probleme cu atragerea agenților economici în procesele de achiziții. Înțeleg că avem probleme și cu contractele actuale din cauza scumpirilor galopante și a inflației, a declarat în debutul ședinței guvernului premierul Natalia Gavrilița.

Nu mai sunt realizate actualele contracte și este o oarecare reticență din partea agenților economi și acest lucru poate afecta programe mari de investiți cum ar fi construcția drumurilor”, a explicat Gavrilița.

Premierea i-a spus ministrului Finanțelor Dumitru Budianschi să analizeze situația și, eventual, să facă consultări publice și să vină cu opțiuni de politici pentru a depăși.

Este în interesul nostru și agenților economici să mergem pe programele actuale existente că economia este vibrantă și să putem absorbi resursele”, a punctat Gavrilița.

În anul 2022, Republica Moldova va beneficia de o finanțare de jumătate de miliard de dolari pentru reabilitarea drumurilor.

În decembrie anul trecut, Guvernul a aprobat semnarea Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV”.

Proiectul Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi BEI are drept scop contractarea unui împrumut în valoare totală de 150 mil. euro, ceea ce reprezintă o cofinanţare a Proiectului în cuantum de 50%. A doua parte a sumei va fi negociată cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Totodată, contractul de finanţare presupune şi o alocare în formă de grant a 10 mil. euro din sursele „Emerging Advisory and Technical Assistance Facility for Eastem Partnership Investment in Connectivity (EPIC)”.

În cadrul proiectului „Moldova drumuri IV” este prevăzută executarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi extindere a următoarelor sectoare de drumuri:

Drumul M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălţi – Chişinău –Tiraspol – frontiera cu Ucraina, pe sectorul Criva – Bălţi, cu o lungime de 133 km (reabilitare), cost estimativ 129 mil. euro;

Drumul M2, centura oraşului Chişinău, pe sectoarele 2 şi 3, cu o lungime de 17,35 km (extindere la 4 benzi de circulaţie şi intersecţii denivelate), cost estimativ 52 mil. euro;

Drumul M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontieră cu România, sectorul de ocolire a oraşului Cimişlia, km 0+000 – km 7+200 (construcţie nouă) cost estimativ 9 mil. euro.

De asemenea, pentru dezvoltarea şi continuarea Programelor cu finanţare externă proiectul prevede elaborarea studiilor de fezabilitate şi a documentaţiei de proiect pentru următoarele sectoare de drumuri:

Drumul M5, sector Bălti – Rădeni (km 133+000 – km 189+000);

Construcţia sectorului lipsa între drumul naţional R1 şi M5 (completarea reţelei de drumuri naţionale incluse în reţeaua Trans Europeană de Transport);

Drumul M5, sector Rădeni – Chişinău;

Drumul M5, sector Budeşti – frontieră cu Ucraina (lungimea 85 km);

Drumul M2, sector Chişinău – Budeşti (sectorul 4 al drumului de centură al or. Chişinău);

Drumul M2, ocolire oraşului Chişinău sectoarele 5 şi 6 (sectoare lipsă cu o lungime de aproximativ 50 km);

Construcţia Autostrăzii Ungheni – Chişinău – Odesa;

Drumul M1, sector Leuşeni – Chişinău;

Drumul M1, sector Chişinău – Dubăsari.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

25 Iul. 2026, 17:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iul. 2026, 17:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersurile Procuraturii Anticorupție privind aplicarea măsurilor preventive în dosarul de abuz în serviciu de la MOLDATSA. Astfel, doi dintre cei trei suspecți reținuți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea va sta în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.

Decizia vine la două zile după ce ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au desfășurat 25 de percheziții într-un dosar ce vizează presupuse fapte de abuz în serviciu comise de persoane cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii de stat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024–prezent, suspecții ar fi admis încălcări grave în administrarea patrimoniului și gestionarea resurselor umane și financiare ale întreprinderii, provocând prejudicii în proporții deosebit de mari. Printre neregulile investigate se numără încălcarea procedurilor de achiziții publice, organizarea unor concursuri fictive pentru ocuparea funcțiilor vacante, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumulul necorespunzător de funcții și cheltuieli nejustificate pentru instruirea personalului.

Joi, CNA a anunțat reținerea lui Loredan Roșca, alături de contabila-șefă a MoldATSA, Olga Tudor, și de șeful adjunct al Direcției Administrative, Marcel Bencheci. Cei trei sunt cercetați pentru presupuse încălcări grave în administrarea patrimoniului și gestionarea resurselor umane și financiare ale întreprinderii, fapte care ar fi provocat prejudicii în proporții deosebit de mari.