Ursula von der Leyen se va întâlni cu Zelenski la Kiev. A pornit cu trenul în această dimineață

08 Apr. 2022, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Apr. 2022, 09:30 // Actual //  MD Bani

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a plecat vineri dimineaţă cu trenul din Polonia spre Kiev, capitala Ucrainei, unde se va întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski. Ea este însoţită de şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell. Anunțul a fost făcut pe Twitter.

Ursula von der Leyen a plecat din micul oraş polonez Przemysl, situat la doar 13 kilometri de graniţa cu Ucraina. Va călători cu trenul întrucât spaţiul aerian al Ucrainei este închis din cauza războiului.

Șefa executivului european este primul lider occidental care vizitează Ucraina de când au fost expuse atrocităţile din oraşul Bucha, în apropierea Kievului, scrie Agerpres cu referire la dpa.

La mijlocul lunii martie, premierii Poloniei, Sloveniei şi Cehiei au călătorit la Kiev cu trenul. Săptămâna trecută, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vizitat la rândul său capitala Ucrainei.

Ca reacţie la uciderea a sute de civili la Bucha, Ursula von der Leyen a propus marţi un al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Reprezentanţii celor 27 de state din UE şi-au dat acordul joi pentru noile sancţiuni, care, potrivit unor surse ale DPA, includ interdicţia importului de cărbune, lemn şi vodcă.

Oficialii UE spun că o interdicţie totală de combustibili fosili ar putea fi următoarea măsură, dacă Rusia îşi continuă războiul împotriva Ucrainei.

Pentru ca noile sancţiuni să intre în vigoare, ele trebuie publicate în Jurnalul Oficial al UE, o formalitate care va fi îndeplinită vineri.

Potrivit unor surse, au existat neînţelegeri între statele membre ale UE dacă embargoul asupra cărbunelui să intre în vigoare în trei sau patru luni. În cele din urmă, la solicitarea unor ţări precum Germania, statele membre au decis să fie patru luni.

27 Mart. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Mart. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a identificat mai multe neconcordanțe în declarațiile TVA pentru luna noiembrie 2025, iar în urma intervențiilor contribuabilii au declarat suplimentar circa 2,5 milioane de lei la buget.

Totodată, suma TVA care urma să fie trecută în cont a fost redusă cu 15,3 milioane de lei, după corectarea diferențelor depistate în datele raportate.

În urma acțiunilor de conformare, Fiscul a înregistrat și 10 contribuabili noi ca plătitori de TVA. Șase dintre aceștia activează în domeniul tehnologiilor informaționale, iar cinci au fost luați în evidență cu întârziere.

Inspectorii fiscali au efectuat 168 de vizite și au aplicat 195 de chestionare, pentru a clarifica situațiile neconforme și a preveni repetarea greșelilor. Cele mai frecvente probleme au fost erorile de completare a declarațiilor, inclusiv din neatenție, greșelile din perioadele anterioare, dar și depunerea declarațiilor cu date nule sau solicitările de restituire a TVA.

În același timp, rata de depunere la termen a declarațiilor privind TVA a fost de 96%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!