Rusia extinde războiul militar din Ucraina la un „război al cerealelor”

15 Mai 2022, 10:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Mai 2022, 10:06 // Actual //  bani.md

Grupul celor șapte economii (G7) a avertizat sâmbătă că războiul din Ucraina provoacă o criză alimentară și energetică globală care amenință țările sărace și sunt necesare măsuri urgente pentru a debloca rezervele de cereale pe care Rusia le împiedică să părăsească Ucraina.
Ministrul german de externe Annalena Baerbock, care a găzduit o întâlnire a diplomaților G7, a declarat că războiul a devenit o „criză globală”.
Baerbock a spus că până la 50 de milioane de oameni, în special în Africa și Orientul Mijlociu, se vor confrunta cu foamete în următoarele luni, dacă nu se găsesc modalități de a debloca cerealele ucrainene, care reprezintă o parte considerabilă din aprovizionarea mondială.

„Rusia a ales în mod deliberat să prelungească războiul militar împotriva Ucrainei acum ca unul al cerealelor”, a spus ea, potrivit Euronews.

„Nu trebuie să fim naivi. Acesta nu se încadrează la daune colaterale. Este un instrument ales în mod deliberat într-un război hibrid care se poartă chiar acum. Rusia pregătește terenul pentru noi crize care să slăbească în mod deliberat coeziunea internațională împotriva războiului Rusiei”, a declarat ministrul german.

G7 examinează alternative la transportul de cereale ucrainene pe cale navală, pentru a sparge o blocadă rusă, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, relatează sâmbătă DPA.

Problemele legate de diferitele lăţimi de cale ferată au exclus transportul pe scară largă prin România, aşa că acum se analizează dacă este posibil ca trenul să ajungă în porturile baltice pentru export, a spus ea.
În mod normal, 5 până la 6 milioane de tone de cereale pe lună ar putea fi livrate pe mare din Ucraina, a declarat Baerbock. Dacă ar fi livrate pe calea ferată, a spus ea, este clar că s-ar obţine mult mai puţine cereale pentru export. Dar „fiecare tonă care este livrată afară poate ajuta puţin la ţinerea sub control a acestei crize a foametei”.

Până în prezent, a spus şefa diplomaţiei germane, o fracţiune este exportată pe calea ferată, în principal prin România. Dar a apărut un „blocaj”, deoarece Ucraina şi România au ecartament feroviar diferit.
Potrivit G7, în Ucraina sunt stocate 25 de milioane de tone de cereale care nu pot ieşi din cauza blocadei ruseşti. „Acesta este grâul de care lumea are atât de mare nevoie”, a declarat Baerbock după o reuniune a miniştrilor de externe din G7, în Germania, la Marea Baltică.

G7 a declarat că examinează alternativele împreună cu Ucraina, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Comisia Europeană.

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.