Băncile i-au închis ușa în nas lui Ceban de la Moldovagaz: Nu putem lua credite, nimeni nu ne amână plățile

06 Iul. 2022, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iul. 2022, 09:45 // Actual //  bani.md

Pe noi nimeni nu ne creditează, nu putem lua credite, nimeni nu ne amână plățile, iar unica soluție este să obținem încasări din tarif ca să plătim furnizorului. Argumentul de bază este creșterea prețului de achiziție a gazului. Noi trebuie să avem acoperirea costului real de achiziție, a argumentat președintele Moldovagaz, Vadim Ceban recenta solicitare de majorarea a tarifului la gaz pentru consumatorii finali la 24,45 de lei metru cub cu TVA.

„Noi nu vrem să admitem cealaltă extremă când consumatorii nu vor putea achita. Noi vom solicita Comisiei pentru Situații Excepționale să avem anumite amânări pentru plata impozitelor, cum este TVA la import. Dar asta tot nu-i corect. Noi trebuie să achităm statului impozite, pentru că ele sunt destinate plăților sociale. Noi am redus drastic cheltuielile în rețele, infrastructură”, a spus Ceban în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.

Ceban susține că unica soluție pentru depășirea situației precare în care se află Moldovagaz este aplicarea tarifelor sezoniere

„Soluția noastră de compromis este să avem tarife sezoniere, pentru perioada de iarnă și pentru perioada de vară. De asemenea, trebuie să asigurăm stocuri. Sunt capacități de stocare în România, cred că până la 100 de milioane de m3 statul poate depozita acolo. Acest volum acoperă 2 luni, septembrie și octombrie. A fost deja contractat din partea BERD un împrumut de 300 de milioane, 200 de milioane sunt pentru a procura gaz și 100 de milioane pentru depozitare. Acest lucru este binevenit pentru securitatea energetică a statului”, a explicat președintele Moldovagaz.

Moldovagaz a depus la ANRE în data de 1 iulie o solicitare de majorare a tarifului la gaz pentru consumatorii finali cu 45%, la 24,45 de lei metru cub. Președintele companiei și-a argumentat solicitarea prin faptul că din luna iulie tariful la metanul importat a crescut la 980 USD pentru o mie de metri cubi. Iar devierile financiare ale Moldovagaz se ridică la 2.5 miliarde USD.

 

05 Sept. 2026, 15:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul destinat procesului de amalgamare voluntară a localităților va fi redus în 2026 cu 90 de milioane de lei, după ce autoritățile au constatat că banii prevăzuți nu vor putea fi valorificați integral în acest an. Subiectul a provocat critici în Parlament, deputatul Liliana Iaconi a acuzat guvernarea că a mers în teritoriu și a atras primăriile în proces prin promisiunea unor stimulente financiare.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, Iaconi i-a cerut explicații ministrului Finanțelor, Victoria Belous, cu privire diminuarea fondului și a întrebat dacă primăriile care au acceptat amalgamarea voluntară vor mai primi cele două categorii de stimulente promise.

„Atât Guvernul, cât și reprezentanții partidului de guvernare au mers prin teritoriu și au măgulit atât reprezentanții autorităților publice locale, cât și locuitorii cu stimulentele financiare pentru acest proces nou pentru țara noastră”, a declarat deputatul.

Iaconi a cerut Guvernului să spună explicit dacă administrațiile locale care au depus eforturi pentru amalgamare vor beneficia de stimulentul destinat organizării procesului și de cel prevăzut pentru dezvoltarea infrastructurii.

„De ce reducem noi acest fond cu 90 de milioane de lei? Primăriile au beneficiat sau nu au beneficiat, vor beneficia sau nu? Și unde este stimulentul doi pentru dezvoltarea infrastructurii?”, a întrebat parlamentarul.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a dat asigurări că reducerea alocărilor pentru 2026 nu înseamnă că Guvernul renunță la angajamentele asumate față de localitățile amalgamate. Potrivit acesteia, ajustarea este determinată de faptul că în acest an Cancelaria de Stat va reuși să valorifice doar o parte din suma disponibilă.

„Guvernul planifică să-și onoreze toate obligațiile pe care și le-a asumat în procesul de amalgamare voluntară”, a declarat Belous.

Ministrul a explicat că fondurile care nu vor fi utilizate în 2026 urmează să fie prevăzute în perioadele următoare, pe măsura implementării procesului.

„Faptul că în 2026 se face o ajustare la fond nu înseamnă că acești bani nu vor fi alocați în anul viitor”, a precizat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, Cancelaria de Stat gestionează procesul și va continua să direcționeze resurse către primăriile amalgamate. Astfel, reducerea cu 90 de milioane de lei este prezentată de Ministerul Finanțelor drept o ajustare a cheltuielilor la ritmul real de valorificare, și nu drept o renunțare la stimulentele financiare promise administrațiilor locale.