Banca Angliei va înlocui treptat portretul Reginei pe bancnote

11 Sept. 2022, 12:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2022, 12:37 // Actual //  bani.md

Timp de aproape 70 de ani, imaginea Reginei a apărut pe monedele din Regatul Unit, cu diferite portrete de profil, pe măsură ce aceasta a îmbătrânit.

Ea a figurat pe bancnotele naţiunii timp de peste 60 de ani, fiind primul monarh britanic care a făcut acest lucru. Portretul ei figurează, de asemenea, pe moneda mai multor ţări care au fost sub dominaţie britanică.

Din 1953, la un an după ce regina a urcat pe tron, monedele britanice au purtat cinci versiuni diferite ale portretului ei. Ea a apărut pe bancnotele ţării începând cu 1960.
Dar acum, Banca Angliei, care tipăreşte bancnotele ţării, şi Monetăria Regală, care îi produce monedele, se confruntă cu sarcina considerabilă de a retrage această monedă din circulaţie şi de a o înlocui cu bani care poartă portretul regelui Charles al III-lea.

În Marea Britanie sunt în circulaţie peste 4,7 milioane de bancnote, în valoare totală de 82 de miliarde de lire sterline (95 de miliarde de dolari), potrivit băncii centrale. De asemenea, sunt în circulaţie aproximativ 29 de miliarde de monede, a precizat Royal Mint.

Este probabil ca noii bani să fie introduşi treptat şi vor coexista ca mijloc legal de plată cu vechile bancnote şi monede pentru o perioadă de timp.

O introducere treptată similară a avut loc în 2017, când Monetăria Regală a început să emită o nouă monedă de 1 liră cu 12 feţe. Noua monedă a circulat în acelaşi timp cu vechea monedă de formă rotundă timp de şase luni, înainte ca aceasta din urmă să îşi piardă statutul de mijloc legal de plată.

Dar nu doar banii lichizi vor avea nevoie de o schimbare. Marea Britanie se confruntă cu o operaţiune uriaşă de schimbare a însemnelor regale de pe mii de cutii poştale şi paşapoarte nou emise.

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 15:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
29 Ian. 2026, 15:51 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Micii producători de alimente ar putea avea mai multă libertate să-și vândă produsele. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern care le va permite să comercializeze direct produsele pe o rază de până la 150 de kilometri de locul de producere. Documentul a fost lansat pentru consultări publice.

Noua regulă ar însemna că fermierii și producătorii mici vor putea vinde mai ușor la târguri, iarmaroace, festivaluri, piețe agroalimentare sau chiar prin livrare directă către clienți, atât timp cât respectă normele de igienă și siguranță alimentară. În prezent, spun autorii, legea „nu stabilește în mod expres aria geografică de desfacere a produselor alimentare”, ceea ce a dus la interpretări diferite și neclarități în controale.

Prin modificări, ministerul urmărește „introducerea unei distanțe maxime clare (150 km) pentru comercializarea directă”, dar și „susținerea dezvoltării lanțurilor scurte de aprovizionare” și „facilitarea accesului producătorilor mici la piețe regionale”. Cu alte cuvinte, produsele locale ar ajunge mai ușor la consumatori din apropiere, iar banii ar rămâne mai mult în economia locală.

O altă schimbare importantă este creșterea limitelor de cantitate pentru unele produse vândute în regim simplificat: plafonul de 1 000 de unități va fi majorat la 10 000. Autorii consideră că astfel va fi „sprijinită dezvoltarea economiei rurale” și vor fi create condiții mai bune pentru micii producători și procesatori locali.

Potrivit notei informative, măsurile sunt aliniate la practicile europene și nu vor necesita cheltuieli suplimentare din bugetul de stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!