Promoție de Ziua Îndrăgostiților la călătoriile cu trenul Chișinău-Iași! Reduceri și vin

09 Feb. 2023, 10:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
09 Feb. 2023, 10:08 // Au Bani //  MD Bani

Calea Ferată în Moldova anunță promoții cu ocazia zilei de 14 februarie – Ziua Îndrăgostiților. Astfel, se anunță reduceri la călătoriile pe cursa Chișinău-Iași (Socola)-Chișinău și alte surprize.

Începând cu ziua de astăzi, 9 februarie, și până pe 14 februarie, la procurarea a două bilete în casele gării feroviare, veți beneficia de o reducere de 15%. Iar în ziua de 14 februarie, pe parcursul călătoriei veți fi serviți cu un pahar de vin de la Castel Mimi.

Reducerea de 15% se aplică în cazul în care sunt procurate 2 bilete de aceeași persoană cu destinația Chișinău-Iași-Chișinău. Reducerea e valabilă și pentru retur în zilele de 14, 15, 16 februarie, în toate clasele de confort.

De Ziua Îndrăgostiților bucură-ți persoana iubită, călătorind împreună cu trenul spre Iași.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.