Care sunt preţurile în oraşul celebrului traficant de droguri Escobar! Cum arată țara curcubeu de la faţa locului

02 Apr. 2023, 12:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Apr. 2023, 12:53 // Actual //  bani.md

Vă povesteam în numărul precedent, când am început şirul aventurilor din Columbia, scrie businessmagazin.ro într-un jurnal de călătorie, că noaptea dintre ani ne-am petrecut-o pe plajă, iar pe 1 ianuarie, cu pălăriile pe cap şi rucsacii în spate, ne-am urcat într-o mică barcă cu care aveam să mergem pe Isla Grande, cea mai mare dintre insulele arhipelagului Isla del Rosario, unde am rămas preţ de cinci zile. Cinci zile desprinse parcă din paginile poveştii lui Robinson Crusoe.

Am debarcat pe singura plajă publică din insulă, numită sugestiv Playa Libre, şi, cu toate că unitatea de cazare se afla la nici 5 minute depărtare, pentru că nu aveam nici semnal, nici hărţi descărcate în prealabil, am avut ceva de furcă până am găsit-o, rătăcindu-ne pentru un timp pe drumurile prăfuite.

Ne aşteptau un bungalou spaţios şi o grădină verde, încăpătoare.

Ne-am obişnuit repede cu traiul insular şi ne-am despărţit cu greu de el. Dimineaţa, încă dinainte să ne trezim, gazdele veneau şi ne lăsau pe masa

terasei un termos mare cu cafea fierbinte şi câte o farfurie cu felii de fructe proaspete: papaya, banane, pepene, ananas şi ce se mai găsea prin cămară. Cele cinci zile petrecute aici au însemnat o monotonie plăcută, dominată de plimbări lungi, în timpul cărora am explorat mai toate potecile, prânzuri parfumate, cu arome de peşte proaspăt prăjit şi orez fiert în lapte de cocos, fieste petrecute în tihnă la plajă, băi răcoritoare, cocktailuri Piña Colada şi somn de voie.

În ce-a de-a doua seară am pornit către centru, unde locuia, în condiţii mai bune sau mai rele, populaţia indigenă Orika. În ciuda vieţii destul de sărăcăcioase, păreau oameni veseli. Am descoperit chiar şi o discotecă în care muzica urla la maximum în boxe, o pizzerie cu un singur cuptor şi o coadă de turişti lungă cât o zi de post, un supermarket cu de toate (dar cu o varietate destul de mică), în care aveam să ne facem cumpărăturile şi în următoarele zile, şi chiar o mică creperie,  amenajată în curtea unei localnice simpatice, Lorraine.

Dacă dimineaţa plaja era aproape toată doar a noastră, pe la prânz se înţesa de vizitatori gălăgioşi, veniţi în excursii de câteva ore, cu iahturi sau bărci trase fără remuşcări până pe mal. În acest interval, goniţi de mirosul de benzină lăsat de ambarcaţiuni, de casetofoane şi de haosul produs, ne retrăgeam în inima insulei, pentru a lua prânzul. Ne-am ales repede un loc favorit: Brisasmarinas, Proprietara hostelului în care funcţiona mica terasă – o bătrânică cu o mină severă, supraveghea câteva fete harnice, probabil nepoatele ei, preparând puţinele feluri din meniu: cazuela de mariscos (un fel de tigaie picantă cu fructe de mare), camarones (creveţi) cu orez, peşte prăjit ori supă de peşte şi pui la grătar. Punctualitatea era cuvânt cheie, căci găteau doar în intervale scurte, de câte două ore, de două ori pe zi. După masă făceam o vizită peste drum, la cazare, pentru a ne încărca bateriile, externe şi interne, şi pentru a ne aproviziona cu apă rece, după posibilităţi, căci frigidere nu prea existau, iar lăzile frigorifice aveau puteri limitate.

Serile, întorşi pe plajă, găseam malurile pustii şi ne puteam bucura în voie de nisipul rece şi valurile înspumate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.