Părintele internetului nu vede criptomonedele cu ochi buni: E doar un joc de noroc, sunt periculoase

25 Feb. 2023, 19:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Feb. 2023, 19:06 // Actual //  bani.md

Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web, a calificat criptomonedele drept „periculoase” şi le-a comparat cu jocurile de noroc într-un episod al podcastului „Beyond The Valley” al CNBC.

Discutând despre viitorul web-ului, Berners-Lee a spus că monedele digitale sunt „doar speculative” şi le-a comparat cu bula dot-com, în care acţiunile de pe internet, adesea fără o afacere solidă în spate, au crescut nejustificat.
„Sunt doar specculaţii. Evident, acest lucru este foarte periculos”, a declarat Berners-Lee pentru CNBC. „Este ca şi cum ai miza pe jocuri de noroc, practic.”

Cu toate acestea, Berners-Lee a declarat că monedele digitale ar putea fi utile pentru transferurile de bani, dacă sunt imediat convertite în monedă fiduciară atunci când sunt primite.

Informaticianului britanic i se atribuie inventarea World Wide Web în 1989. Însă Berners-Lee a fost nemulţumit de modul în care a evoluat viziunea sa iniţială asupra web-ului. Alături de John Bruce, Berners-Lee încearcă să remodeleze viitorul internetului prin intermediul companiei Inrupt, cu scopul de a oferi oamenilor un control mai mare asupra datelor lor. Amândoi au vorbit în cadrul emisiunii „Beyond The Valley” de la CNBC într-un interviu amplu despre viitorul internetului.

Mulţi susţinători au vorbit despre viitorul internetului în termeni de Web3, o sintagmă atotcuprinzătoare fără un sens clar. Dar susţinătorii spun adesea că această versiune a internetului funcţionează pe tehnologia blockchain, care a apărut pentru prima dată odată cu criptomoneda bitcoin. Web3, spun unii, este un internet descentralizat care le ia o parte din putere unor giganţi precum Facebook şi Google.

Dar Berners-Lee a declarat că viitorul internetului este „Web 3.0”, pe care îl distinge de Web3. Web 3.0 este propria sa propunere de remodelare a internetului.
„Nu este blockchain”, a spus Berners-Lee, sugerând că tehnologia nu este suficient de rapidă sau sigură.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!