Veniturile moldovenilor ajung doar pentru mâncare și facturi. Cheltuielile lunare au explodat în 2022

30 Mart. 2023, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Mart. 2023, 16:37 // Actual //  bani.md

Veniturile disponibile ale populației în medie pe o persoană pe lună au constituit 4252,7 lei, cu 21,2% mai mult în 2022 față de anul precedent, însă racordate la rata inflației veniturile s-au comprimat cu 6%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Peste jumătate din veniturile moldovenilor – 50,7% provin din salarii, prestațiile sociale – 20,3%, iar remitențele 12%.

Gospodăriile din mediul rural sunt mai dependente de transferurile din afara țării, în comparație cu cele urbane, ponderea acestor venituri fiind de 13,7% în rural și, respectiv, 10,4% în cazul populației din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populația rurală este caracteristică și o contribuție mai mare a prestațiilor sociale – 23,8% din total venituri, sau cu 7 puncte procentuale mai mult decât în mediul urban.

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că, veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 1826,9 lei, sau de 1,5 ori mai mari, comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural.

În ceea ce privește cheltuielile populației, acestea au însumat 3711,9 lei, cu 22,1% mai mult comparativ cu nivelul anului precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum), populaţia a cheltuit în medie cu 5,1% mai puțin comparativ cu anul 2021.

Cei mai mulți bani, moldovenii i-au cheltuit pentru mâncare – 41,1%, plățile pentru locuință, apă, electricitate și gaze – 16,3%, procurarea de îmbrăcăminte și încălțăminte – 8,4%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru achitarea serviciilor de transport (7,4%), mobilier, dotarea și întreținerea locuinței (5,8%), sănătate (5,1%), telecomunicaţii (4,0%).

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că, cheltuielile de consum ale gospodăriilor casnice din mediul urban constituie 4789,7 lei și sunt cu 1785,7 lei sau de 1,6 ori mai mari faţă de cheltuielile populației din mediul rural.

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor sunt puternic marcate și de mărimea acestora, îndeosebi în cazul gospodăriilor numeroase. Dacă în gospodăriile cu o singură persoană cheltuielile medii lunare pe o persoană au însumat 4384,3 lei, atunci pentru cele constituite din 5 și mai multe persoane aceste cheltuieli sunt de 1,7 ori mai mici (2618,9 lei). Aceeași situație se observă și în cazul gospodăriilor cu copii: o gospodărie cu numai un copil în întreținere cheltuie, în medie pe o persoană, de 1,5 ori mai mult decât o gospodărie cu 3 și mai mulți copii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

11 Sept. 2026, 13:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Sept. 2026, 13:14 // Actual //  Ursu Victor

La Drochia s-a dat „verde” infrastructurii. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a inaugurat un semafor inteligent pe drumul R7, în apropierea autogării, într-o zonă cu trafic intens.

„Când semaforul e verde avem libertatea de a înainta. Dar, înainte de toate, asta înseamnă siguranța de a face următorul pas”, a declarat ministrul, care a transformat inaugurarea semaforului într-un adevărat manifest despre progres.

Investiția nu s-a oprit însă la cele trei culori care dirijează traficul. Proiectul include și o trecere pentru pietoni, 120 de metri de trotuar, indicatoare și marcaj rutier.

Totodată, Bolea a verificat și lucrările din cartierul Valea Curechiului, unde sunt modernizați 1,5 kilometri de drum, sunt amenajate șapte stații de transport public și urmează să fie îmbunătățit accesul auto și pietonal.

În total, investițiile anunțate depășesc 27,5 milioane de lei și ar urma să deservească aproximativ 17.000 de locuitori.

Așadar, la Drochia nu s-a inaugurat doar un semafor. S-a inaugurat, dacă e să păstrăm tonul festiv, și „libertatea de a înainta”,  cu condiția, desigur, să fie verde.

BANI.MD a scris săptămâna trecută că de la patru luni de la inaugurarea podului de la Cantemir – Fălciu niciun tren nu l-a traversat. Ministrul Bolea a declarat că CFM ar trebui să discute cu agenții economici ca să-i atragă.