Moldova, paradisul banilor la negru! Belous anunță o economie subterană de până la 38%

27 Oct. 2026, 09:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 09:24 // Actual //  Ursu Victor

Economia subterană din Republica Moldova ar putea reprezenta până la 38% din economia țării, potrivit estimărilor prezentate de ministrul Finanțelor, Victoria Belous. Cele mai mari probleme legate de evaziunea fiscală sunt concentrate în agricultură, comerț, construcții și sectorul serviciilor.

„Cele mai accentuate domenii rămân a fi agricultura, comerțul, construcțiile și prestările de servicii”, a declarat Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, unde oficialul a fost întrebată despre domeniile în care fenomenul evaziunii fiscale este cel mai răspândit.

Ministrul a precizat că Serviciul Fiscal de Stat desfășoară controale atât în cazul companiilor, cât și al persoanelor fizice, pentru a identifica activitățile economice nedeclarate și încălcările legislației fiscale.

Întrebată despre prejudiciul provocat bugetului de stat de evaziunea fiscală, Victoria Belous nu a oferit o cifră exactă, explicând că amploarea fenomenului diferă de la un sector economic la altul.

„Nivelul de evaziune pe fiecare domeniu este diferit de la caz la caz, dar, din păcate, cifrele sunt foarte mari. Noi estimăm o economie tenebră de până la 38%”, a afirmat ministra Finanțelor.

Dimensiunea economiei subterane indicată de oficială sugerează că o parte importantă a activității economice se desfășoară în afara circuitelor oficiale de evidență și raportare. Fenomenul poate include munca nedeclarată, tranzacțiile fără documente fiscale, veniturile ascunse și alte activități care scapă monitorizării autorităților.

27 Oct. 2026, 09:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Oct. 2026, 09:17 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova are cele mai mici prețuri la alimente dintre țările europene analizate, potrivit unui studiu Euronews Business, bazat pe datele platformei Numbeo. Un coș de cumpărături format din 18 produse costă în țara noastră 41,10 euro, față de media de 69,84 euro în Uniunea Europeană. În România, aceleași produse ajung la 45,90 euro, iar în unele state occidentale, costul este de peste două ori mai mare.

Analiza arată că Republica Moldova se situează pe primul loc în clasamentul celor mai accesibile prețuri la alimente, fiind urmată de Macedonia de Nord, unde coșul costă 43,90 euro, Kosovo – 45,50 euro și România – 45,90 euro. Polonia se numără, de asemenea, printre țările cu prețuri reduse, cu un cost de 49,60 euro pentru aceleași produse.

Diferența dintre Republica Moldova și media Uniunii Europene este de 28,74 euro pentru coșul analizat. Comparativ cu România, moldovenii plătesc cu 4,80 euro mai puțin, potrivit datelor colectate în octombrie 2026.

Studiul a luat în calcul 18 produse, printre care lapte, pâine, orez, brânză, carne de pui și vită, ouă, fructe, legume, apă, vin și bere. Produsele au fost comparate în cantități similare, fără ponderarea acestora în funcție de obiceiurile de consum ale populației.

La polul opus se află Elveția, unde același coș de cumpărături costă 137,90 euro, de peste trei ori mai mult decât în Republica Moldova. În Norvegia, valoarea ajunge la 116,10 euro, în Luxemburg – 99 de euro, iar în Austria – 88,10 euro.

Diferențe considerabile se observă și în marile economii europene. În Franța, cele 18 produse costă 87,40 euro, în Italia – 80 de euro, în Germania – 75,20 euro, iar în Spania – 63 de euro.

Și indicele general al prețurilor alimentare confirmă poziția Republicii Moldova. Potrivit datelor Numbeo de la mijlocul anului 2026, țara noastră înregistrează un indice de 57,2 puncte, raportat la media Uniunii Europene de 100 de puncte. Astfel, prețurile alimentelor sunt cu 42,8% sub media europeană.