Controale la Apă Canal! ANRE: Au închis nejustificat robinetele de apă din sectorul Botanica

31 Mart. 2023, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Mart. 2023, 10:00 // Actual //  bani.md

ANRE a finalizat controlul inopinat efectuat la S.A. „Apă-Canal Chișinău” și a constat mai multe abateri.

Este vorba de Nefuncționarea sistemului informațional SCADA (Sistem de monitorizare, control, achiziții de date)  din cauza deconectării energiei electrice la blocul administrativ din str. Albișoara, 38, mun. Chișinău, nu a influențat  asupra funcționării stațiilor de pompare, datorită existenței mașiniștilor sau, după caz, posibilității delegării personalului suplimentar la stațiile de pompare. Astfel, deconectarea stației de pompare a apei potabile „Botanica” a fost  nejustificată.

S.A. „Apă-Canal Chișinău” a fost obligată să revizuiască în termen de până la 30 aprilie 2023 procedurile interne în vederea asigurării continuității prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în situații de risc, precum și asigurarea informării eficiente a consumatorilor în cazurile de apariție în spațiul public a mesajelor care induc în eroare consumatorii finali referitor la continuitatea serviciului prestat.

La fel, ANRE a obligat operatorul să respecte „Normele de securitate la exploatarea instalațiilor electrice” și „Normele de exploatare a instalațiilor electrice ale consumatorilor noncasnici”. Totodată, Agenția a prescris un șir de acțiuni S.A. „Apă-Canal Chișinău” pentru înlăturarea abaterilor constatate în acest sens.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 11:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 11:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile pregătesc o lege specială pentru accelerarea reorganizării Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și crearea Societății pe Acțiuni „CFM Infra”, care va administra infrastructura feroviară. Noua companie ar urma să fie înregistrată până la sfârșitul anului 2026.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului care urmează să fie aprobat de Guvern, termenul-limită este stabilit prin Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru 2025–2027 și „nu poate fi modificat”.

Reforma presupune separarea administratorului infrastructurii feroviare de operatorii care vor presta servicii de transport de pasageri și mărfuri, în conformitate cu modelul prevăzut de Codul transportului feroviar.

În prezent, CFM se află deja într-un proces de reorganizare. Printr-o hotărâre anterioară a Guvernului a fost decisă crearea unei societăți pe acțiuni care să preia activitatea operațională de transport feroviar. Următorul pas este transformarea întreprinderii de stat rămase în S.A. „CFM Infra”, care va administra liniile, instalațiile și celelalte active de infrastructură.

Autorii proiectului avertizează că, dacă ar fi respectate integral toate procedurile prevăzute de legislația generală, reorganizarea ar putea fi finalizată abia în martie-aprilie 2027.

Pentru a evita această întârziere, proiectul propune mai multe derogări. Printre procedurile considerate prea îndelungate se numără evaluarea integrală a patrimoniului, notificarea și protecția creditorilor, consultarea salariaților și efectuarea unui control fiscal prealabil.

Astfel, evaluarea obligatorie ar urma să fie efectuată doar pentru activele care vor constitui aportul la capitalul social al „CFM Infra”. Restul bunurilor transmise noii societăți vor fi reflectate la valoarea contabilă din situațiile financiare ale CFM.

Autoritățile susțin că evaluarea integrală a întregului patrimoniu ar genera costuri de zeci de milioane de lei din bugetul de stat.

Și termenele acordate creditorilor ar urma să fie reduse. Aceștia vor fi informați în termen de cinci zile de la publicarea avizului de reorganizare și vor avea 10 zile pentru a solicita garanții sau alte măsuri de protecție a creanțelor. Totodată, creditorii nu vor putea bloca procesul de reorganizare.

Guvernul insistă că reforma nu reprezintă o privatizare. „CFM Infra” va avea capital integral de stat, iar infrastructura feroviară va rămâne în proprietatea și sub controlul statului.

În același timp, noul model ar urma să permită accesul operatorilor privați la infrastructura feroviară în condiții transparente și nediscriminatorii, contra unei taxe de utilizare a rețelei.

Reorganizarea are loc într-un moment în care CFM încearcă să iasă dintr-o perioadă financiară dificilă. În prima jumătate a anului 2026, întreprinderea a raportat un profit de aproximativ 18 milioane de lei, după o pierdere de circa 90 de milioane de lei înregistrată în 2025.

Problemele structurale rămân însă majore. Infrastructura feroviară este puternic uzată, iar pe unele sectoare trenurile circulă cu viteze de doar aproximativ 10 km/h. Parcul de locomotive și vagoane este, de asemenea, învechit.

CFM dispune de doar 12 locomotive noi, achiziționate cu sprijinul unui credit acordat de BERD, în timp ce o mare parte din restul parcului de tracțiune datează încă din anii 1980.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!