FOTO, VIDEO Nicoleta Cojocaru – prima campioană europeană la haltere din Moldova

04 Iul. 2023, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Iul. 2023, 17:40 // Actual //  MD Bani

Moldova a cucerit prima medalie de aur la total la Campionatul European de Tineret care se desfășoară în aceste zile la „Arena Chișinău”, turneu la care Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului este partenerul privat general.

La doar 13 ani, Nicoleta Cojocaru a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar imnul Republicii Moldova a răsunat pentru prima dată la turneul istoric organizat de țara noastră!

A.S.I.C.S. a fost alături de Nicoleta încă de la început pe drumul spre această performanță. Acum aproape un an, campioana europeană a beneficiat de o bursă din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.

Datorită suportului finaciar oferit de A.S.I.C.S., Nicoleta, originară din satul Unțești, raionul Nisporeni a venit să studieze la Internatul Municipal cu Profil Sportiv la Chișinău și a continuat antrenamentele. În mai puțin de un an, adolescenta le-a demonstrat tuturor că e un adevărat ”copil de aur” al halterelor din Moldova. Cele 90 de kilograme ridicate deasupra capului i-au asigurat cea mai importantă medalie de până acum – cea de  Campioană Europeană la categoria de vârstă U15!

„Mă simt foarte emoționată, foarte puternică! Îmi doresc să ajung mai departe, ca toate trei medalii să fie de aur și să am în continuare cele mai bune rezultate. Visul meu e să ajung la Jocurile Olimpice și să iau trei medalii de aur”, spune campioana.

„Copilul de aur” al halterelor s-a impus într-o competiție acerbă cu alte 10 adversare, ea fiind cea mai mică de vârstă din categoria sa de greutate. Nicoleta nu le-a lăsat nicio șansă contracandidatelor sale mai mari, de 14 și 15 ani.

Antrenorul sportivei, Sergiu Crețu, a menționat că succesul discipolei sale se datorează inclusiv susținerii din partea A.S.I.C.S.

„Nicoleta și Dan Secrieru au avut susținere din partea A.S.I.C.S. – au avut o bursă pentru care vreau să le mulțumesc foarte mult – ne-a ajutat enorm ca să ne descurcăm în timpul anului! Aceste premii sunt mai mult decât binevenite. Sunt niște copii care necesită susținere”, a dat detalii antrenorul.

Președintele Consiliului A.S.I.C.S. își amintește de precedenta întâlnire cu Nicoletei, bursiera Asociației. A fost un suport mai mult decât justificat, dovadă fiind faptul că după doar câteva luni, Alexandru Gâscă a ajuns să-i decerneze tinerei medalia, râvnită de toți sportivii.

Alexandru Gîscă, Președintele Consiliului A.S.I.C.S.

„Am urmărit cu sufletul la gură evoluția proaspetei campioane europene, Nicoleta Cojocaru. A fost o competiție foarte strânsă, a avut concurență acerbă. Este un vis pentru echipa A.S.I.C.S. ca sa vedem cât mai multe medalii de aur și cum imnul Republicii Moldova este intonat, iar drapelul arborat la o competiție de o astfel de anvergură! Dorința noastră să vedem medaliați – campioni europeni, iată că începe să se împlinească. Mulțumesc, este o muncă a noastră – a tuturor comună!”

La rândul său, Președintele Federației de Haltere din Moldova și Președintele Federației Europene de profil, Antonio Conflitti, a precizat după această performanță că nu există campioni fără investiții și fără sacrificii.

„Astăzi am avut încă două șanse pe care din păcate le-am ratat, dar cu Nicoleta eram puțin mai liniștit. După prima probă, ”la smuls”, nivelul de stres a crescut, dar până la urma fata a arătat caracter și a demonstrat forță!  Domnul președinte Plamen Milanov a spus că așteptăm medalii frumoase pentru ca să oferim premii frumoase. Mulțumim A.S.I.C.S.!”, a spus Antonio Conflitti.

Un alt bursier A.S.I.C.S., Dan Secrieru, care, la fel ca și Nicoleta, a beneficiat de bursă din partea Asociației, a cucerit medalia de aur la proba „smuls”, a luat argintul la ”aruncat” și s-a clasat pe locul doi la ”total”. E o altă performanță care ne face mândri și demonstrează că speranțele de ieri sunt astăzi o certitudine!

Mai multe detalii despre drumul spre performanță parcurs de Nicoleta Cojocaru și Dan Secrieru găsiți aici.

Până acum, tinerii sportivi moldoveni au obținut 9 medalii – 4 de aur, 3 de argint și 2 de bronz.

Președintele de Onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov a anunțat anterior că toți sportivii moldoveni care vor urca pe podium la Campionatul European de Haltere pentru tineret vor primi premii speciale din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului!

„Noi apreciem nivelul acestui eveniment și sunt convins că sportivii noștri vor reuși să demonstreze acasă performanțe și mai bune pentru că vor avea de partea lor și susținerea publicului.  Așteptăm de la acest campionat multe medalii și un nou motiv pentru A.S.I.C.S. de ai stimula financiar pe tinerii sportivi și antrenorii lor”, a declarat Plamen Milanov.

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.