Încă o victorie pentru Radu Albot! Moldoveanul a acces în turul trei al Australian Open și își asigură peste 165 mii euro

12 Feb. 2021, 10:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
12 Feb. 2021, 10:35 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Tenismenul moldovean Radu Albot a obținut a doua victorie de senzație la turneul de Mare Șlem, Australian Open, transmite IPN. După aceste două victorii, moldoveanul aflat pe locul 85 în lume va urca în clasamentul ATP.

După ce l-a eliminat pe numărul 13 mondial, spaniolul Roberto Bautista-Agut, jucătorul de 31 de ani a trecut și de australianul O’Connell Christopher, locul 121 ATP, scor 6-2, 7-5, 7-6. Partida a durat 2 ore și 22 de minute.

Radu Albot, care și-a asigurat un premiu bănesc de 165.228 de dolari, îl va întâlni în runda a treia pe norvegianul de 22 de ani, Ruud Casper, locul 28 mondial.

Vedeți AICI cele mai bune momente din meciul victoriei lui Radu Albot!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!