Fum alb la BNM! Noua șefă la BNM este USR-ista de peste Prut, Anca Dragu

22 Dec. 2023, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Dec. 2023, 16:48 // Actual //  bani.md

Fosta ministră de Finanțe din România, Anca Dragu a fost votată, pe un termen de șapte ani, în fruntea Băncii Naționale a Moldovei cu votul a 57 de deputați.

Anca Dragu are o carieră de peste 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional, obținând, de asemenea, poziția de ministru al finanțelor publice în Guvernul României. În 2020, a fost aleasă președinte al Senatului României, aducând cu sine o vastă expertiză în domeniul financiar și o înțelegere profundă a proceselor legislative.

În dimineața zilei de astăzi, deputatul Radu Marian a subliniat în postare că are încredere că Anca Dragu va aduce o contribuție semnificativă la consolidarea integrității și independenței Băncii Naționale a Moldovei. Nominalizarea doamnei Dragu vine într-un moment crucial pentru instituția financiară și pentru țară în general, punând accent pe nevoia de experiență și profesionalism în conducerea unei instituții atât de vitale pentru stabilitatea economică.

Guvernatorul BNM, Octavian Armașu a fost demis de la conducerea Băncii Naționale a Moldovei, în ședința de ieri a Parlamentului, cu votul a 81 de deputați PAS și PSRM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Sept. 2026, 22:10
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 22:10 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Nivelul datoriei publice a Republicii Moldova, de aproximativ 42% din PIB, nu este în sine cea mai mare problemă pentru finanțele țării. Adevărata vulnerabilitate este costul tot mai mare al deservirii acesteia, susține Oleg Tofilat, fost director al Căii Ferate din Moldova și actual director executiv al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor.

„Faptul că avem datorii de 42% din PIB asta nu e așa de mult. Problema e în deservirea datoriei”, a declarat Tofilat.

Potrivit acestuia, Republica Moldova a ajuns să achite aproximativ 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi, o sumă pe care o consideră extrem de mare raportată la necesitățile de dezvoltare ale țării.

„6 miliarde anual pe dobânzi, asta e foarte mult”, a subliniat Tofilat.

El a comparat aceste cheltuieli cu banii alocați infrastructurii. Uniunea Transportatorilor și Drumarilor pledează pentru majorarea fondului rutier până la aproximativ 3 miliarde de lei, însă, spune Tofilat, pentru proiectele de infrastructură negocierile pot dura ani, în timp ce dobânzile la datorii trebuie achitate la termen.

Fostul șef al CFM atrage atenția și asupra ritmului accelerat în care au crescut cheltuielile pentru deservirea datoriei. Potrivit lui, dacă în jurul anului 2021 acestea erau de aproximativ 1,5 miliarde de lei, în prezent au ajuns la circa 6 miliarde de lei.

„Noi am crescut de la 1 miliard și jumătate, prin 2021, dacă nu greșesc, la 6 miliarde în 5 ani de zile. Și asta o să fie și mai rău”, a avertizat Tofilat.

O altă vulnerabilitate indicată de acesta este deficitul bugetar, estimat la aproximativ 23 de miliarde de lei. În lipsa altor surse de finanțare, această diferență dintre venituri și cheltuieli se transformă, practic, într-o datorie suplimentară pentru stat.

„Noi avem un deficit de 23 de miliarde. Asta automat înseamnă că datoria noastră crește cu 23 de miliarde”, a afirmat el.

Tofilat avertizează că problema nu se încheie odată cu exercițiul bugetar din 2026. În opinia sa, există riscul ca și în 2027 Republica Moldova să intre cu un deficit de ordinul a 20-25 de miliarde de lei, ceea ce ar însemna noi împrumuturi.

„La anul viitor, exercițiul bugetar 2027, probabil că similar ne așteaptă. Aceleași 20-25 de miliarde de deficit. Și iarăși intrăm în datorii”, a declarat Tofilat.

Acesta mai atrage atenția asupra structurii împrumuturilor interne, în special asupra celor contractate pe termen scurt de la băncile comerciale din Republica Moldova. În opinia sa, refinanțarea frecventă expune statul unor riscuri suplimentare și îl face dependent de condițiile pieței.

„Nu doar că este cu dobândă mare, dar este și pe termen scurt, de la băncile noastre. Trebuie să iei pe jumătate de an și fiecare jumătate de an trebuie să te recreditezi. Și asta e un risc”, a explicat Oleg Tofilat.

În opinia fostului director al CFM, starea finanțelor publice nu trebuie evaluată doar prin raportul dintre datoria publică și PIB. La fel de importante sunt costul acestei datorii, perioada pentru care sunt contractate împrumuturile și frecvența cu care statul este obligat să le refinanțeze, mai ales în condițiile unui deficit bugetar de ordinul zecilor de miliarde de lei.