VIDEO Bătăliile cu tătarii, legătura cu Putna și „biroul” lui B. P. Hașdeu. Descoperim orașul Cahul din Valea Prutului

31 Oct. 2024, 15:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Oct. 2024, 15:39 // Actual //  bani.md

Cahulul, fondat cu mai bine de jumătate de mileniu în urmă, a fost descoperit de echipa proiectului „Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Amplasat la sudul Basarabiei, la poartă cu România, orașul a păstrat moștenirea străbunilor.

Se spune că localitatea a fost întemeiată de domnitorul Ștefan cel Mare, iar în regiune au avut loc evenimente istorice importante, inclusiv lupte cu tătarii și otomanii.

„Rădăcinile istorice ale orașului Cahul încep de la obștea sătească Șcheia. Este o așezare atestată documentar într-un act de danie semnat de Ștefan cel Mare, la 2 iulie 1502, în care se menționează că Ștefan cel Mare a cumpărat satul Șcheia cu 330 de zloți tătărăști de la nepoții logofătului Neagoe. Satul Șcheia era amplasat în gura râului Frumoasa. Ștefan cel mare a donat această obște sătească Mănăstirii Putna”, povestește Maria Prepeliță, directoarea Muzeului Ținutului Cahul.

Instituția culturală este una dintre cele mai vechi dar și mai reprezentative din regiune, păstrând peste 38.000 de exponate și obiecte din diferite perioade istorice. Vestigiile relatează despre obiceiurile și tradițiile oamenilor din Valea Prutului.

În clădirea muzeului din Cahul lucra acum două secole Bogdan Petriceicu Hașdeu, iar teatrul din localitate și strada principală a orașului îi poartă astăzi numele.

Cahulul este și un important centru academic din Valea Prutului, datorită Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Aici, de 25 de ani, sunt pregătiți specialiști în cele mai diverse domenii, fiind înmatriculați chiar și studenți originari din dreapta Prutului.

Cea mai strânsă colaborare Universitatea Hașdeu din Cahul o are cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați. În anul când instituția de învățământ din Republica Moldova și-a deschis uşile pentru studenți, cea din România a înființat Facultatea Transfrontalieră.

„În 25 de ani, statul roman a investit în burse, salariile profesorilor, infrastructura și parte de dotare a universității din Cahul, dar şi a funcționalității Facultății Transfrontaliere. A fost cea mai mare investiție în sistemul educaţional, în economia orașului Cahul”, susține primarul Nicolae Dandiș.

Cahulul este și cel mai important centru cultural din sudul Basarabiei, iar mulți locuitori din stânga Prutului vin să vadă spectacolele jucate la teatrul Bogdan Petriceicu Hașdeu. Localnicii spun că în 36 de ani de activitate, prin sala cu 99 de locuri au trecut circa un milion de spectatori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Am avut proiecte cu Consulatul General al României la Cahul, unde noi jucam 10 spectacole în Ucraina, zona de sud, regiunea Odesa. E vorba de Chilia, Olrovka, Ismail, Reni, Satul Nou și zece localități din sud și e intitule proiectul nostrum Caravana de Teatru a Limbii Române prin Sudul Basarabiei. O apreciere destul de înaltă a publicului român. Am jucat la Teatrul Nottara din București. Publicul ne-a aplăudat 7 minute, ne-au ținut în ovații, cineva a cronometrat”, își amintește directorul teatrului, Gheorghe Mândru.

În 2014, cu sprijinul financiar al Guvernului României, la Cahul a început construcția clădirii unui teatru nou. România a donat 80% din banii necesari pentru amenajarea unei instituții moderne, care să aibă condiții atât pentru spectatori, cât și pentru public, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri, doar că bani pentru ultimele intervenții nu se găsesc.

În ultimii zece ani, Cahulul a devenit de nerecunoscut, iar unul dintre cei mai mari investitori este România. Autoritățile din localitățile înfrățite de peste Prut oferă sprijin pentru instituții de învățământ, infrastructură, terenuri de sport și de joacă, echipamente pentru evacuarea deșeurilor și alte facilități.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la Cahul de IMAS la comanda proiectului „Valea Prutului – Vatră de Civilizație Românească”, finanțat de DRRM, circa 62% dintre cei chestionați cred că relațiile politice dintre Chișinău și București la un nivel bun și foarte bun, iar 56% apreciază drept pozitive relațiile economice.

Sondajul mai arată că 50% dintre cahuleni au rude, prieteni și cunoscuți peste Prut, iar 34% trec frecvent hotarul pentru turism, cumpărături sau pentru a-și vizita apropiații.

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.